Amplu exerciţiu al pompierilor pe Dunăre. Militarii au simulat o intervenţie în cazul unei poluări accidentale a fluviului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exerciţiul a avut loc în portul mineralier Romportmet SA din Galaţi, iar la acesta au participat mai mulţi pompieri care au acţionat cu o ambarcaţiune, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă.

Alături de militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au acţionat lucrători ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, Sistemului de Gospodărire a Apelor, un echipaj de poliţie, Garda de Mediu şi Căpitănia Zonală Galaţi.

Primul scenariu a presupus o scurgere accidentală de combustibil de la o navă în Dunăre, pe fondul fluctuaţiei de nave care acostează în portul mineralier şi a cantităţilor mari de substanţe periculoase pentru mediu care sunt vehiculate în procesul de încărcare a navelor.

A doua situaţie tactică a implicat căderea în apă a unui lucrător de pe o navă. În timpul intervenţiei, la depozitul de materiale al operatorului economic izbucneşte un incendiu, situaţia amintită reprezentând al treilea exerciţiu.

”Obiectivul exerciţiului l-a constituit pregătirea şi antrenarea personalului de specialitate în vederea executării de măsuri şi operaţiuni în vederea gestionării situaţiilor de urgenţă generate de incident pe fluviul Dunărea”, a declarat Dan Cristian Ionaşcu, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos