Alexandru Odobescu, victima unui stupefiant care i-a cauzat moartea: „Eu nu sunt morfina, ci ceva mult mai bun“
0Scriitorul, arheologul şi omul politic Alexandru Odobescu a ajuns dependent de morfină în urma unui tratament antinevralgic cu morfină prescris de un medic parizian. Odobescu a sfârşit prin a se sinucide cu morfină, însă motivele reale ale gestului său au rămas necunoscute până astăzi, scrie Andrei Oişteanu în cartea sa ”Narcotice în cultura română”.
Din capul locului trebuie spus că morfinomania, ce înseamnă dependenţa de morfină, s-a răspândit mai întâi în saloanele pariziene şi cele berlineze, în mediile artistice şi boeme. Astfel, din remediu psihiatric miraculos, morfina devine drog. Marile oraşe româneşti nu au rămas neatinse de acest nărav, consemna Andrei Oişteanu în lucrarea sa ”Narcotice în cultura română”, apărută la editura Polirom în 2011.
Doctorul Nicolae Leon povesteşte despre utilizarea morfinei în cercurile mondene ale Iaşiului anilor 1880 în volumul său de memorii ”Note şi amintiri”. Una dintre victimele morfinomaniei a fost scriitorul Alexandru Odobescu. Un doctor parizian i-a prescris un tratament antinevralgic cu morfină, iar de aici a început totul, scrie Andrei Oişteanu în cartea sa.
Alexandru Odobescu a avut mereu probleme financiare, inclusiv pentru a-şi procura narcoticul. Scriitorul român a avut o bogată corespondenţă cu soţia sa, Alexandra Prejbeanu, iar majoritatea scrisorilor, unele foarte intime, însemnate cu formula ”pour toi”, au fost în general distruse de ei, se menţionează în lucrarea ”Narcotice în cultura română”.
Câteva scrisori au scăpat de distrugere, iar în una dintre ele Odobescu îi trimitea soţiei sale un mesaj în care trimiterea la morfină este evidentă: ”Nu de durere vreau să te aud gemând şi să te simt contorsionată în prima zi a revenirii tale aici. Eu nu sunt morfina, ci ceva mult mai bun, care va servi la injecţii şi, pentru a le face, există gata pregătit un ac frumos şi gros, care te va penetra, nu mai puţin ca morfina. El te aşteaptă cu o vie nerăbdare”.
”Femeia pe care o dumnezeiam”
Nici până astăzi nu s-a aflat adevăratul motiv al sinuciderii lui Odobescu. Există mai multe versiuni, conform cărora gestul a fost determinat de problemele financiare, dar şi cele amoroase ale scriitorului. Femeia pe care a iubit-o în ultimii ani de viaţă a fost Hortensia Keminger, mai tânără ca Odobescu cu 30 de ani. ”Femeia pe care o dumnezeiam”, cum o descria Odobescu, aspect preluat de Andrei Oişteanu în cartea ”Narcotice în cultura română”.
Hortensia Keminger a refuzat să se căsătorească cu ”amantul ridicul şi batjocorit”, cum îl descria I.L. Caragiale, cu ”amantul bătrân”, cum menţiona George Calinescu. Într-o ultimă scrisoare scrisă înaintea sinuciderii, Odobescu îi mărturisea prietenului Anghel Demetriescu că iubita i-a fost ”adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar al vieţii”, făcându-l să cedeze în faţa ”uşurinţei şi vulgarităţii simţurilor”.
Odobescu a decis să se sinucidă în casa lui din Bucureşti, în noaptea de 5-6 noiembrie 1895, la vârsta de 61 de ani. Prima încercare a fost ratată, doza de morfină fiind, se pare, prea mică. Până la urmă, scriitorul s-a sinucis pe 8 noiembrie 1895, murind după o agonie de două zile. Odobescu şi-a injectat o supradoză de morfină, consemnează Andrei Oişteanu.
Scriitorul a concluzionat în lucrarea ”Narcotice în cultura română” că Alexandru Odobescu cunoştea în Bucureşti cel puţin doi medici de la care îşi procura narcoticul. În al doilea rând, ştia să-şi facă singur injecţiile cu morfină şi, în plus, ştia care este doza letală. S-a descoperit ulterior că Odobescu îşi injectase atât morfină, cât şi laudanum, după cum menţionează Andrei Oşteanu.