Adolescenta care şi-a ucis bebeluşul într-o manieră barbară a fost pusă în libertate. Judecătorii nu au ţinut cont de prevederile Codului de Procedură Penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Tânăra de 17 ani arestată iniţial pentru omor calificat a fost plasată în arest la domiciliu. Instanţa a luat această măsură, deşi legea prevede că aceasta nu poate fi dispusă în cazul persoanelor faţă de care există suspiciunea că au comis o infracţiune asupra unui membru de familie.

Curtea de Apel Galaţi a dispus înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul lui C.I.V., o adolescentă de 17 ani din localitatea Tălpigi, comuna Ghidigeni, judeţul Galaţi, care şi-a lovit bebeluşul în cap cu un corp contondent, iar apoi l-a sufocat, cel mai probabil cu mâinile, imediat după ce născuse.

Parchetul ceruse pe 12 august arestarea preventivă a tinerei, iar Tribunalul Galaţi a admis iniţial solicitarea.

„Se reţine că în ziua de 3 august 2020, între orele 18,00-20,00, în timp ce inculpata C.I.V. se afla la domiciliul din localitatea Tălpigi/Ghidigeni/Galaţi, după ce a dat naştere unui făt viu şi viabil, a manifestat acte de violenţă asupra acestuia, respectiv lovituri active la nivelul capului cu/de corpuri contondente, suprimare si tracţiune la nivelul gurii, ceea ce a condus la instalarea decesului fătului. S-a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, preciza la acel moment procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

De menţionat este că judecătorii de la instanţa superioară au plasat-o pe adolescentă în arest la domiciliu, deşi Codul de Procedură Penală nu permite acest lucru într-un astfel de caz.

La art.218, alineatul 3, se prevede că ”măsura arestului la domiciliu nu poate fi dispusă cu privire la inculpatul faţă de care există suspiciunea că a săvârşit o infracţiune asupra unui membru de familie şi cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat definitiv pentru infracţiunea de evadare”.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Crimă înfiorătoare la Botoşani. Un bebeluş abia născut a fost ucis şi aruncat într-un canal. Principalul suspect este mama în vârstă de 21 de ani

O mamă şi-a ucis fiica de două luni pentru că plângea. Primele semne de abuz, în urmă cu o lună

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani