Activitate intensă pentru poliţiştii de la „Transporturi”. Multe flagranturi şi la fel de multe amenzi aplicate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada minivacanţei din week-end-ul trecut, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Galaţi a avut de lucru, depistând mai multe nereguli pe care le-au sancţionat ulterior.

Astfel, poliţiştii au patrulat pe 103 trenuri de persoane şi 12 mijloace de transport navale, au legitimat 141 de persoane şi au depistat 31 de călători frauduloşi. 

Cu ocazia acţiunilor desfăşurate poliţiştii au depistat doi minori care figurau ca fiind dispăruţi de la domiciliu, aceştia fiind reîncredinţaţi familiilor. De asemenea, au mai fost depistate două persoane care erau date în urmărire naţională.

În urma activităţilor defăşurate, poliţiştii au constatat opt infracţiuni, dintre care şapte în flagrant şi au aplicat 91 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 16.550 lei.

Astfel, în staţia CF Galaţi, a fost depistat un bărbat în vârstă de 50 ani, fără ocupaţie, necunoscut cu antecedente penale, din comuna Tătărani, judeţul Vaslui, care purta asupra sa, în loc public, un cuţit cu lungimea de 23 cm, cu care ar fi putut pune în pericol integritatea corporală sau chiar viaţa călătorilor.

Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept al cuţitului în loc public.

De asemenea, în zona de competenţă a Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, a fost depistat un bărbat de 45 ani, din Brăila care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 200 litri motorină, sustrasă din incinta uenei societăţi de întreţinere şi reparaţii locomotive şi utilaje Brăila, cu complicitatea a doi angajaţi ai societăţii respective. Cercetările sunt continuate de către lucrătorii secţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de furt calificat, cantitatea de motorină fiind recuperată şi predată unităţii CFR prejudiciate.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”