Accident de circulaţie cu patru victime pe DN 26, în apropiere de Galaţi. Două maşini s-au izbit violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre maşinile implicate în accidentul de pe DN 26 FOTO Grupul Şoferilor din Galaţi

Potrivit poliţiştilor, accidentul a fost provocat de o manevră imprudentă a unuia dintre şoferii maşinilor implicate în coliziune. Acesta a încercat să întoarcă maşina, însă a făcut acest lucru fără să se asigure, într-o zonă cu linie continuă.

Grav accident de circulaţie, luni, pe DN 26, în zona localităţii Vânători, aflată la câţiva kilometri de municipiul Galaţi. Patru persoane au fost rănite după ce două autoturisme, care circulau pe direcţia Galaţi-Folteşti, au intrat în coliziune.

„Un şofer în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unei maşini, pe DN 26, a încercat să efectueze o manevră de întoarcere, dar nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate maşinii care circula în spate, pe aceeaşi direcţie de mers, maşină la volanul căreia se afla un şofer de 18 ani. În urma coliziunii au fost răniţi şoferul primei maşini, care era singur în maşină, şoferul celei de-a doua maşini şi doi pasageri din aceasta – un bărbat în vârstă de 41 de ani şi altul în vârstă de 48 ani”, a explicat Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Cei patru răniţi au fost transportaţi în stare stabilă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, bărbatul în vârstă de 41 de ani având cele mai grave răni.

Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool. Poliţiştii au deschis în acest caz dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice