A furat o maşină doar ca să se plimbe prin oraş cu ea. Cum s-a terminat aventura şoferului de ocazie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 28 de ani este cercetat pentru furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere după ce a sustras un autovehicul din faţa unui bloc de locuinţe din Galaţi.

Miercuri, 2 octombrie,  poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi au identificat un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Galaţi, bănuit că, în noaptea de 16/17 septembrie 2019, ar fi sustras un autoturism, parcat la domiciliul păgubitului, în faţa unui bloc de pe strada Traian.

”Din cercetări a reieşit că bărbatul ar fi condus autoturismul pe mai multe străzi din localitate, după care l-ar fi abandonat la aproximativ 500 de metri de locul în care fusese parcat”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În cursul zilei de ieri, suspectul de furt a fost condus la sediul Poliţiei pentru audieri şi întrucât, în urma verificărilor, s-a constatat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, va fi cercetat atât pentru furt în scop de folosinţă, cât şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a dispus faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026