A fost reținut bărbatul care o obliga o minoră de 16 ani să se prostitueze, ucisă apoi de un client

0
Publicat:

Bărbatul care exploata sexual minora de 16 ani, ucisă de un client pe 16 noiembrie, a fost reținut marți, 23 decembrie.

Bărbatul a atras victima prin metoda loverboy/FOTO: Arhivă

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Brăila, au documentat activitatea infracţională a bărbatului, în vârstă de 27 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

Polițiștii transmit că, în mai 2025, profitând de starea de vulnerabilitate a minorei (dintr-un mediu familial dificil, cu educație redusă, abandon școlar și mamă minoră, anterior victimă a infracţiunii de act sexual cu un minor), a fost atrasă de bărbat prin metoda loverboy.

Acesta ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale, adăpostind-o în diverse apartamente închiriate în municipiile Galaţi şi Tecuci şi ar fi obligat-o la practicarea prostituţiei, punând în pericol viaţa victimei minore, care a fost ucisă la data de 16 noiembrie.

Conform sursei citate, sumele obţinute din activitatea infracţională au fost însuşite aproape în totalitate de către bărbatul de 27 de ani.

Marţi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului respectiv.

Amintim că întâmplarea a avut loc  într-un cartier aflat vizavi de sediul Inspectoratului Județean de Poliție din municipiu. În acea zi, un bărbat a strangulat-o cu un cearceaf pe adolescentă. Presupusul agresor ar fi fost atacat cu un cuțit de concubinul victimei, spun martorii, care s-ar fi întors de la muncă. Acesta din urmă ar fi intervenit după ce fata era deja decedată.

Echipajul SMURD sosit la fața locului a descoperit victima în stop cardio-respirator. Deși echipajul de salvare a încercat în repetate rânduri să o resusciteze, fata nu a mai putut fi salvată.

Totul ar fi fost provocat de faptul că cei doi nu s-au înțeles asupra unor „prestații”, iar clientul, tânărul de 26 de ani, ar fi vrut să-i fure geanta fetei, relatază presa locală.

Mai multe pentru tine: