760 de gălăţeni amendaţi pentru opriri şi staţionări interzise, dar şi pentru parcări pe trotuar şi spaţiul verde. Amenzile depăşesc 164.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Locală Galaţi are în derulare Planul de măsuri „Siguranţa în trafic”, ce vizează disciplinarea conducătorilor auto. În 2020, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la nivelul Secţiilor de Ordine Publică vor întreprinde acţiuni pe sectoare de drum stabilite, precum şi în orice alte zone în care situaţia operativă o va impune.

În prima lună din 2020, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali au aplicat peste 760 de sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 164.000 lei şi 1.057 de puncte de penalizare.

”În luna ianuarie 2020, cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea OUG 195/2002 (oprirea interzisă, staţionarea interzisă, acces interzis, acces interzis 3,5 t), 501 la număr. Pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde şi parcarea pe scuar, poliţiştii locali au sancţionat un număr de 266 de conducătorii auto, în conformitate cu prevederile HCL 260/2018”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

În luna februarie 2020, poliţiştii locali vor acţiona în următoarele zone:

-Strada Basarabiei c/c strada 1 Decembrie 1918;

-Strada Nae Leonard c/c strada Tecuci c/c strada Basarabiei;

-Strada Stadionului, Liceul cu Program Sportiv;

-Liceul Teoretic Dunărea, Şcoala Gimnazială nr. 29;

-Strada Domnească, zona Eroilor, cu strada Gării;

-Strada Domnească c/c strada Nicolae Holban;

-Strada Domnească – zona Parfumul Teilor;

-Strada Domnească  - zona Prefectură;

-Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”

-Şcoala Gimnazială nr. 28

-Strada Prelungirea Coşbuc c/c bulevardul Marii Uniri; c/c strada Brăilei;

-Strada Brăilei: bl. A1, bl. I1, Inel Rocadă;

-Strada Gheorghe Asachi, strada Siderurgiştilor, Spitalul de Copii;

-Strada Saturn, Piaţa Ţiglina 1;

-Strada Gorunului, Şcoala Gimnazială nr. 5, Complex Comercial;

-Strada Frunzei c/c strada Brăilei;

-Strada Brăilei c/c bulevardul Dunărea;

-Strada Henri Coandă c/c strada Traian Vuia;

-Strada Henri Coandă c/c bulevardul George Coşbuc 

-Bulevardul George Coşbuc c/c strada Basarabiei;

-Strada Ştefan cel Mare c/c strada Traian;

-Strada Traian, între Aleea Pieţei şi strada Basarabiei;

-Zona Piaţa Centrală şi străzile limitrofe;

-Strada Tecuci, între bulevardul George Coşbuc si strada Zilei;

-Strada Movilei, între strada Zilei şi bulevardul George Cosbuc;

-Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” ;

-Şcoala Gimnazială nr. 19.

În anul 2018, în cadrul planului de măsuri „Parcarea – 2018”, poliţiştii locali au aplicat 6.380 de sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 1.280.000 lei şi 2.535 de puncte de penalizare.

Pe parcursul anului 2019, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi poliţiştii de la ordine publică au aplicat 4.116 de sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 1.116.000 lei şi 3.637 de puncte de penalizare.