2.000 de cadre didactice în stradă, la Galați: „Nu suntem super eroi, suntem oameni normali cu nevoi și probleme” ViDEO

0
Publicat:

Marș și miting de amploare pe străzile orașului Galați. 2.000 de cadre didactice au cerut majorarea salariilor, plata orelor suplimentare și acordarea sporurilor pentru condiții de muncă.

Participanții la protest au mărșăluit pe străzile Galațiului, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe Brăilei şi Domnească, până în fața Palatului Prefecturii unde au cerut ca drepturile lor să fie respectate de guvernanți. Protestatarii au purtat pancarte cu diverse mesaje la adresa guvernanților și au scandat „Unitate!” și ”Demnitate”.

2000 de angajați din învățământ au mărșăluit pe străzi FOTO: C. Mazilu

Profesorii spun că s-a ajuns la această grevă generală, din cauza că sistemul de educație este subfinanțat și prost condus de 30 de ani. 

„Tot sistemul de educație este subfinanțat cronic și prost condus de 30 de ani. Aceasta este realitatea. Să ai un navalist în fruntea ministerului care nu a stat o oră la catedră în fața copiilor, să vadă ce înseamnă această muncă, este normal să decidă în favoarea unor interese care nu ne slujesc. Sunt profesor de istorie de 23 de ani. Mă descurc greu cu salariul. Am doi copii, unul trebuie susținut la facultate. Încă mai încerc să-l conving în țară, deși nu știu dacă țara oferă tinerilor oportunitățile pe care le-ar merita”, susține profesorul de istorie, Costel Rugină.

„Nu avem cum să mai supraviețuim cu acest salariu minim, de 3.000 de lei. Cu acest salariu nu putem trăi. Toate prețurile au explodat, iar nouă ne-au luat până și sporurile. Nu suntem super eroi, suntem oameni normali cu nevoi și probleme”, spune un alt cadru didactic. 

Liderii sindicali susţin că angajaţii din Educaţie sunt hotărâţi să continue greva, dacă nu se vor majora salariile cu 25 la sută, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice.

„Suntem nemulțumiți pentru modul în care suntem tratați de guvernanți. Suntem în stradă pentru a ne recâștiga drepturile și demnitatea școlii românești. Noi sperăm ca domnii care guvernează această țară să se trezească și să se așeze cu adevărat la masa negocierilor cu sindicatele. De joi nu a mai fost nicio negociere, nu ne-a mai întrebat nimeni. Colegii în școli sunt tot mai nemulțumiți. Noi suntem uniți și vrem să mergem mai departe”, a declarat Nicoleta Ivan, președinte executiv SIP Galați.

Salariații din învățământ au ieșit în stradă FOTO: C. Mazilu

Ce au cerut sindicaliștii la ultimele negocieri

Liderii sindicali au declarat după încheierea negocierilor de joi după-amiază că au cerut creșterea veniturilor profesorilor cu 25% și un act normativ prin care să se garanteze că salariul debutantului va fi cât salariul mediu brut pe economie, adică 4.000 de lei în noua lege a salarizării

Este o grevă pentru demnitate, pentru statutul social al celor care lucrează în sistemul de învăţămâmt, o grevă pentru respect, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” în timpul protestului de joi. „Nu poți veni în faţa corpului profesoral şi să le oferi aceste aşa-zise stimulente. Aveau nevoie de salarizare decentă. Nu şi-au luat niciun angajament legat de salarizare. Acea lege unitară de salarizare care va fi negociată din data de 15 iulie încolo nu oferă nicio garanţie că va fi respectat statutul celor care lucrează în sistem. Guvernanţii nu au înţeles nimic, oamenii care demonstrează în întreaga ţară demonstrează pentru că au fost jigniţi, au fost umiliţi”, a mai spus Nistor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete