167 de minori daţi dispăruţi în cursul anului trecut în judeţul Galaţi. Majoritatea provin din centre de plasament sau case de tip familial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Dispariţiile de minori reprezintă un fenomen complex, care îmbracă multiple forme, de la o simplă alarmare ce poate fi produsă de eventuale neînţelegeri asupra destinaţiilor de zi cu zi ale minorului, la plecările deliberate ale minorilor de la domiciliul familial sau din centrele de ocrotire, având la bază diverse motive de nemulţumire.

În vederea informării şi conştientizării adulţilor cu privire la măsurile pe care le pot lua pentru a preveni dispariţia sau victimizarea copiilor, peste 250 de părinţi şi bunici ai elevilor din ciclul primar, de la Şcoala Nr. 22 Galaţi, au primit recomandări şi materiale specifice din partea unei echipe mixte formată din poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane şi ai Organizaţiei ”Tinerii şi Viitorul”.

În cursul anului 2018, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au fost înregistrate 167 lucrări având ca obiect minori dispăruţi, majoritatea vizând plecări voluntare repetate ale aceloraşi persoane, cu precădere din centre de plasament sau case de tip familial (90% din total). Situaţia lor a fost clarificată la scurt timp după semnalarea dispariţiei, însă probabilitatea repetării comportamentului este una destul de ridicată.

Studiile efectuate în domeniu evidenţiază principalele motivaţii invocate în cazul plecărilor voluntare:

-dorinţa de a hoinări, fără o destinaţie precisă;

-intenţia de căsătorie sau concubinaj neagreată de familie, această motivaţie aparţinând aproape în totalitate fetelor;

-plecarea la diverse forme de distracţie cu prietenii fără a-şi anunţa în prealabil familia;

-teama reacţiei părinţilor faţă de situaţia şcolară sau faţă de diverse greşeli făcute;

-fuga de abuzuri fizice şi emoţionale, tulburări de comportament datorate neglijării în familie sau intenţia de a se întreţine autonom şi de a câştiga bani prin munca sezonieră.

În calitate de părinţi sau aparţinători ai unui copil, este foarte important să îl învăţaţi pe acesta, de la o vârstă cât mai fragedă:

-să-şi cunoască numele şi prenumele, adresa, numărul de telefon şi numele părinţilor;

-să nu discute cu persoane străine ori să accepte compania acestora;

-să spună mereu celor care îl au în grijă unde şi cu cine pleacă;

-să nu deschidă uşa necunoscuţilor atunci când este singur acasă, indiferent de motivaţia acestora;

-să ceară ajutor unui poliţist, unei vânzătoare etc. în cazul în care se pierde de părinţi;

-să nu ofere poze şi informaţii personale necunoscuţilor cu care comunică pe Internet.

În cazul nefericit al unei dispariţii, trebuie să cunoaşteţi faptul că primele ore de după eveniment sunt esenţiale pentru soluţionarea cu succes a cauzei; de aceea, este foarte important ca persoana care sesizează dispariţia unui copil să poată oferi următoarele informaţii:

-numele, prenumele, datele de stare civilă, adresa şi numărul de telefon;

-calitatea în care face sesizarea privind dispariţia minorului (părinte, tutore, rudă, vecin);

-principalele informaţii referitoare la caz: numele şi prenumele copilului dispărut, porecla sau apelativul la care acesta răspunde, vârsta minorului, semnalmente, semne particulare etc.;

-date cât mai exacte privind ora, locul şi circumstanţele dispariţiei copilului;

eventuala existenţă a unor probleme de ordin medical ce ar putea periclita viaţa / sănătatea copilului;

-să-şi exprime orice suspiciune privind starea de pericol în care s-ar putea afla copilul sau orice bănuială/ supoziţie care ar putea deveni semnificativă în clarificarea circumstanţelor dispariţiei.

”Momentul declarării dispariţiei şi orele care urmează sunt esenţiale pentru soluţionarea cu succes a acestor cauze. Din acest motiv este foarte important ca, atunci când aţi observat dispariţia copilului, să sesizaţi imediat instituţiile competente, oferind toate informaţiile pe care le deţineţi şi care ar putea fi semnificative pentru elucidarea cazului”, precizează comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

           

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor