Vilă din Lepşa, mistuită într-un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Focul a mistuiot aproape toată casa

Trei echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra au intervenit, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Tulnici pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs luni seara în satul Lepşa, comuna Tulnici.

Evenimentul a fost anunţat la dispeceratul integrat I.S.U. –S.A.J., în jurul orei 21.45, iar trei echipaje cu o autospecială de stins incendii din cadrul S.V.S.U. Tulnici şi două autospeciale de la Staţia de Pompieri Vidra s-au deplasat imediat către locul indicat.

În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu violenţă, generalizat la nivelul unei locuinţe P+1, construită pe o suprafaţă de cca. 200 mp. Intervenţia a fost dificilă mai ales din cauza cantităţii foarte mari de materiale combustibile din alcătuirea imobilului, locuinţa fiind construită pe structură de lemn, cu învelitoare din şindrilă.

Un tânăr, în vârstă de 28 ani, chiriaş în locuinţa afectată de incendiu, a suferit un atac de panică şi a fost preluat de un echipaj S.M.U.R.D. După ce paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat, deoarece starea sa generală s-a îmbunătăţit, acesta a refuzat transportul la spital.

"În urma incendiului au ars parterul casei de locuit, pe o suprafaţă de cca. 200 mp, etajul construit pe aceeaşi suprafaţă, bunuri de uz casnic şi gospodăresc. De asemenea, din cauza temperaturii ridicate degajate în timpul arderii şi a distanţei mici dintre imobile (aproximativ 4-5 m), s-a deteriorat faţada locuinţei învecinate pe o suprafaţă de cca. 30 mp şi un autoturism parcat în imediata apropiere", a precizat lt. Cristina duţă, purtător de cuvânt ISU Vrancea.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza efectului termic al curentului electric produs la un aparat electric lăsat sub tensiune.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani