VIDEO Copii, pregătiţi-vă ghetuţele, pentru că la noapte vine Moş Nicolae!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În casa familiei Bratie, obiceiurile de iarnă sunt păstrate, cu mare sfinţenie. Ce a văzut părintele paroh în casa părinţilor săi, din satul Româneşti, a adus şi în  gospodăria sa din mijlocul munţilor Vrancei.

„Legenda spune că Nicolae din Myra a existat cu adevărat fiind cunoscut în lumea creştină ca Sfântul Nicolae, arhiereu de Myra, Turcia. S-a născut aproximativ în 280 în Patara, Lichia, în sudul Turciei de astăzi, într-o familie de creştini bogaţi. Părinţii săi, Teofan şi Nona, au murit când el era încă un copil, rămânându-i toată averea pe care  Nicolae a folosit-o  pentru a-i ajuta pe cei săraci, bolnavi şi suferinzi. În viaţa sa, Moş Nicolae a făcut multe minuni: a salvat de la înec un credincios care i-a cerut ajutorul prin rugăciuni, a salvat o corabie de la scufundare prin oprirea unei furtuni pe mare, a scos oameni nevinovaţi din temniţe, a vindecat oameni de boli crunte, le-a redat vederea, auzul, graiul. Este protectorul comercianţilor, al călătorilor, marinarilor, fetelor nemăritate şi sărace, al mireselor şi mai ales al copiilor mici şi al şcolarilor”, povesteşte  preotul paroh Vasile Bratie, din comuna Năruja, în a cărui casă, Moş Nicolae este aşteptat, în fiecare an, cu multă bucurie.

În casa familiei Bratie, obiceiurile de iarnă sunt păstrate, cu mare sfinţenie. Ce a văzut părintele paroh în casa părinţilor săi, din satul Româneşti, a adus şi în  gospodăria sa din mijlocul munţilor Vrancei, acolo unde Moş Nicolae este aşteptat de cei mici, de cei mari, cu nerăbdare.

Copiii lustruiesc de zor ghetele şi cizmuliţele care lucesc de-ţi iau ochii. Spun poveşti, amintesc, ca din întâmplare, părinţilor ce-şi mai doresc să primească de la moşul cel bun, până când, răpuşi de oboseală, adorm. Moşul vine, fără să fie văzut, lasă daruri după merite, dispărând în noapte, pentru că mai sunt copiii care abia aşteaptă ca moşul  să le treacă pragul cu sacul plin.

„Când eram eu copil, Moş Nicolae venea şi atunci, dar venea într-un alt mod decât vine astăzi. Noi, copii, îl aşteptam şi eram bucuroşi de ce ne aducea, pentru că probabil Moşul era mai sărac. Pe atunci, noi nu aveam pantofii şi cizmuliţele luxoase de astăzi, ci aveam nişte opinci roase de capră pe care nu puteam să le dăm cu cremă, dar le spălam şi le aşezam frumos lângă uşă, aşteptându-l pe Moşul. Şi venea Moşul, aducându-ne daruri, adică nuci, mere, prune, uneori chiar dulciuri, precum o eugenia sau un pachet de biscuiţi, care pentru noi erau un deliciu. Moşul vine nu numai pentru cei mici, ci şi pentru cei mari, numai că trebuie să avem ochi ca să-l vedem. Moşul, prin rugăciunile lui făcute către Dumnezeu, ne aduce sănătate, ne aduce pace”, spune părintele Vasile Bratie.

Se spune că în satul Moşului trăia un om tare sărac, care avea trei fete. Ca să le poată mărita, fetele trebuiau să aibă zestre, altfel ar fi fost vândute ca sclave. Când fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, sfântul a trecut noaptea pe la casa omului  sărman lăsând în şosetele puse la uscat în faţa focului un săculeţ cu bani de aur.

La fel s-a întâmplat când i-a venit rândul fetei mijlocii să se căsătorească, apoi, celei mici. De atunci, în noaptea de 5 spre 6 decembrie Moş Nicolae, cel bun şi milos, vine pe la casele oamenilor, nevăzut, neauzit şi lasă copiilor cuminţi dulciuri şi jucării în ghetuţe.

Cei care nu au fost cuminţi şi ascultători, primesc doar câte o nuieluşă.  Cei trei săculeţi cu aur, făcuţi cadou fetelor, au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur.

Tradiţia spune că dacă ninge de Moş Nicolae, anul care vine va aduce rod bogat în grădini şi pe ogoare.

Este bine ca un bulgăre din această zăpadă să fie adus în casă şi să fie pus într-un vas, apa obţinută turnându-se în ghivecele cu flori. În felul acesta membrii familiei vor sărbători şi petrece iarna cu sănătate şi spor.

Mai puteţi citi:

În aşteptarea lui Moş Nicolae, sfântul-pedagog. Vorbele care pot alina un copil la care Moşul nu ajunge. Interviu cu părintele Eugen Tănăsescu

Primarul Decebal Bacinschi s-a deghizat  în Moş Nicolae
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!