VIDEO Consens politic în Consiliul Local. Proiectele prioritare au fost votate, cele în divergenţă discutate punct cu punct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Focşani

Şedinţa de luni dimineaţă a decurs fără certurile obişnuite dintre aleşi, fiind astfel depăşit blocajul care durează de o lună şi jumătate, de la alegerea viceprimarilor municipiului Focşani.

După mai multe şedinţe ordinare şi extraordinare cu scântei, fără rezultate, aleşii locali de la toate partidele reprezentate în Consiliul Local Focşani se pare că au depăşit chestiiile care ţin de vanitate şi au reuşit luni să arate că există şi consens, dacă situaţia o cere.

Primarul Cristi Misăilă şi-a călcat la rândul său pe orgoliu şi a acceptat că lucrurile pot merge înainte, nu prin proiecte votate calup, ci discutate punct cu punct.

De asemenea, a acceptat şi amendamentele propuse de grupul PNL-USR-PLUS, astfel că cele două proiecte privind aprobarea utilizării, în anul 2021, a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exerciţiului bugetar a anului precedent şi cel privind aprobarea Bugetului creditelor interne al municipiului Focşani pe anul 2021 au fost aprobate.

Acest din urmă punct, care se referă la creditul de 70 de milioane de lei contractat de Primăria Focşani, a primit aprobare doar pentru finanţarea a trei investiţii din lista propusă de primar, restul urmând să fie discutate punct cu punct.

Se pare că la armonia de luni din Consiliul Local a contribuit şi deputatul PNL Ion Ştefan, care a fost prezent în sală, chiar la prezidiu, acesta având în cursul dimineţii discuţii cu primarul Misăilă.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă