VIDEO Cel de-al doilea aparat pentru testarea COVID-19 va fi funcţional de luni. Acesta a fost instalat într-un spaţiu pe care Consiliul Judeţean îl vrea liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codruţa Neagu, noul manager al Spitalului de Urgenţă

Noul echipament are o capacitate de 22 de teste concomitent, cu rezultat în două ore iar şefii spitalului spun că vor fi testate persoanele simptomatice.

Elena Codruţa Neagu, noul manager interimar al Spitalului Judeţean ”Sf Pantelimon” Focşani, a anunţat vineri că aparatul pentru testare Covid-19, RT-PCR, va fi pus în funcţiune începând de luni, 25 mai.

Acesta va funcţiona în Secţia de TBC, după ce medicul epidemiolog al spitalului a decis că este locaţia cea mai potrivită şi asigură circuitele necesare. 

Consiliul Judeţean Vrancea, care a cumpărat aparatul, nu este însă de acord cu acest lucru şi a anunţat că Secţia TBC trebuie eliberată întrucât încep lucrările de reabilitare, într-un proiect cu fonduri europene. Aparatul va fi deservit de cinci angajaţi care au fost instruiţi.

”Avem toate avizele necesare şi l-am amplasat într-un spaţiu în care să se evite contactul între cei care vin pentru testare şi cei deja testaţi. Cu acest aparat vor lucra un medic, un biolog şi 3 asistenţi medicali, instruiţi corespunzător, la Galaţi. Aparatul a venit împreună cu 2.000 de teste şi are o capacitate de 22 de teste concomitent, cu rezultat în două ore. Vor fi testate toate persoanele simptomatice, conform metodologiei SARS-CoV-2.”, a anunţat Elena Codruţa Neagu.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne