VIDEO 12 chilii din incinta Mănăstirii Vărzăreşti, arse într-un incendiu provocat de o candelă aprinsă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiliile au fost cuprinse de un puternic incendiu în noaptea de luni spre marţi. Trei echipaje de pompieri au acţionat timp de cinci ore pentru stingerea incendiului care ameninţa să cuprindă întreaga aşezare monahală.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, cu violenţă, la acoperişul unei construcţii care adăpostea 12 chilii, construit din lemn cu învelitoare din tablă, cât şi la partea mansardată a imobilului, confecţionată din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp.
Intervenţia pentru stingerea incendiului a prezentat un grad ridicat de dificultate, având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile din alcătuirea obiectivului afectat, toată partea mansardată a construcţiei fiind confecţionată din lemn.

De asemenea, suprafaţa mare cuprinsă de incendiu şi construcţiile amplasate în apropiere care trebuiau protejate permanent au îngreunat intervenţia.

„S-a acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protecţia construcţiilor învecinate. În apropierea chiliilor cuprinse de flăcări erau amplasate biserica, clopotniţa, o clădire în construcţie şi alte anexe gospodăreşti. Datorită intervenţiei pompierilor, s-a împiedicat propagarea incendiului la întreaga aşezare monahală”, a precizat lt. Cristina Duţă, purtător de cuvânt al ISU Vrancea.

În urma incendiului au ars acoperişul şi mansarda clădirii, pe o suprafaţă de 250 mp, obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, bunuri electrocasnice şi actele de identitate a cinci persoane. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. În momentul izbucnirii incendiului, în clădire nu se afla nimeni, iar flăcările au fost observate cu întârziere.

Intervenţia s-a desfăşurat în colaborare cu serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din localitate, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că, cel mai probabil, o candelă aprinsă a stat la baza producerii acestui eveniment.

Mai puteţi citi:

Incendiu în curtea Bisericii Sfântul Dumitru” din Focşani

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie