Uniriştii au sărbătorit la Bucureşti „Zilele Colegiilor Naţionale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa Colegiilor Centenare este o organizaţie nonguvernamentală care cuprinde aproape 60 dintre cele mai valoroase colegii şi licee din învăţământul românesc, şcoli cu o tradiţie recunoscută, creatoare de cultură şi civilizaţie românească.

În perioada 2-4 noiembrie, Colegiul Naţional Unirea, împreună cu reprezentanţii celor mai mari colegii naţionale şi licee din România, alături de membri de seamă ai Academiei Române, ai Universităţii Bucureşti şi ai Inspectoratului Şcolar Bucureşti, s-au întâlnit în capitală la Zilele Colegiilor Centenare pentru a stabili planul de acţiuni pentru anul şcolar 2012-2013 şi pentru a se implica în diverse dezbateri având ca temă educaţia.

Deschiderea oficială a avut loc la Biblioteca Academiei Române, în Amfiteatrul I. Eliade Rădulescu după care a urmat sesiunea de comunicări susținute de acad. prof. Solomon Marcus: Miniștrii Educaţiei si Academia Română, acad. prof. Alexandru Surdu: Rolul filozofiei în educaţia şcolară, prof. dr. Gheorghe Lăzărescu: Discursuri de recepţie in Academia Română, prof. Mariana Ionescu, prof. Ioan Grosu: Elevi si profesori de la Colegiile Centenare în Academia Română.

Sâmbătă, 3 noiembrie a avut loc Adunarea Generală A.C.C. la Colegiul Sf. Sava din București.

Alianţa Colegiilor Centenare este o organizaţie nonguvernamentală care cuprinde aproape 60 dintre cele mai valoroase colegii şi licee din învăţământul românesc, şcoli cu o tradiţie recunoscută, creatoare de cultură şi civilizaţie românească.

"Alianţa Colegiilor Centenare vizează promovarea calităţii în învăţământul românesc, prin creşterea autorităţii şcolii şi îşi propune să recunoască meritele deosebite ale unor personalităţi diferite care susţin şi promovează învăţământul preuniversitar. De asemenea acordă Premiul Lykeion unor elevi din învăţământul liceal care s-au remarcat prin rezultate deosebite la concursurile şcolare naţionale şi internaţionale. Printre obiectivele asociaţiei se află descentralizarea în învăţământul preuniversitar, promovarea unor concepte precum flexibilitate în planurile-cadru ale ministerului, programe şcolare minimale cu "posibilitatea completării la nivelul şi la cerinţele de formare şi de dezvoltare specifice elevilor" acestor şcoli", se arată într-un comunicat al Colegiului Naţional "Unirea".

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Pactul tacit care a adus Rusiei mii de luptători pentru războiul din Ucraina. Analist: „Putin nu duce lipsă de forță de luptă”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Cum a reușit Ucraina să schimbe cursul confruntării cu Rusia. „Suntem în război cu Rusia de 300 de ani. Mai putem rezista o vreme”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii