Rugby, U 19: Bucureştenii s-au temut degeaba!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

LPS Focşani - Steaua Bucureşti 0-50 (0-14)

Formaţia LPS Focşani: Ailincăi, Decu, Ilie, Drenea, Radu, Savin, Darie, Constantin, Cabalortă, Stănescu, Marcu, Matei, Hertea, Diaconu, Ghidibacă. Au mai jucat Caloian, Pavel, Cotică, Rusu, Dârdală, Barbu, Udrea.

Steliştii au perceput partida de la Focşani ca dificilă, s-au temut de ea, şi au cerut observator care să constate ca să se asigure că totul va fi în ton cu regulamentul.

Până la sfârşit avea să se vadă că s-au temut degeaba!

Meciul a început cu o perioadă de joc bun al gazdelor care s-au aşezat în jumătatea oaspeţilor pe care i-au ţinut sub presiune 15 minute.

Focşănenii şi-au creat două bune situaţii de eseu pe care le-au risipit, însă cu uşurinţă. Iar la prima ieşire a bucureştenilor dincolo de jumătatea terenului, a venit şi primul eseu al jocului, transformat şi scorul s-a făcut 0-7!

Gazdele au revenit în zona de but a oaspeţilor, dar fără folos, iar în ultimele secunde ale primei reprize steliştii şi-au surprins din nou adversarii cărora le-au mai marcat un eseu, transformat şi în pauză s-a intrat cu 0-14, împotriva cursului jocului.

Imediat după începutul reprizei a doua, Steaua a mai speculat o lipsă de decizie a apărării LPS şi a marcat încă un eseu urmat de transformare şi s-a făcut 0-21!

Focşănenii au mai stat în picioare câteva minute, după care li s-au înmuiat genunchii şi au încasat eseu după eseu, până când scorul a ajuns la 0-50! În ciuda acestui rezultat descalificant, LPS Focşani are, încă, şanse să intre între primele 4 echipe ale campionatului la finalul returului. Condiţia minimă este să depăşească pe Olimpia Bucureşti, în faţa căreia a pierdut la Focşani cu 3-10! (Petrică Butuc)

Intră pe focsani.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor