Primarul Focşaniului, atac la colegii din PSD. Edilul se plânge la Bucureşti de blaturi PNL-PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Cristi Misăilă şi deputatul Nicuşor Halici se au la cuţite FOTO: Facebook PSD Vrancea

Primarul municipiului Focşani, social-democratul Cristi Valentin Misăilă, a transmis o scrisoare deschisă către şefii PNL, USR-PLUS şi PSD de la Bucureşti, solicitându-le ajutorul în rezolvarea blocajului de la Focşani.

Luni, 10 mai, va avea loc cea de-a treia şedinţă a Consiliului Local Focşani, pentru aprobarea bugetului municipiului pe anul 2021, după ce două şedinţe cu aceeaşi temă principală s-au încheiat înainte de a se supune votului proiectul de buget.

Strategic, cu două zile înainte, primarul Focşaniului, Cristi Valentin Misăilă, a trimis pe 8 mai o scrisoare deschisă liderului liberal Ludovic Orban, preşedintelui USR Dan Barna, liderului PLUS, Dacian Cioloş, preşedintelui PSD Marcel Ciolacu şi premierului Florin Cîţu, solicitându-le să intervină şi la Focşani, unde lucrurile par a fi blocate la nivel local de disputele politice de care însuşi primarul nu este străin şi pe care le-a şi provocat de multe ori.

„Din păcate, avem consilieri locali care nu au înțeles că s-a terminat campania electorală şi care, prin acţiunile lor politice, afectează derularea unor proiecte pentru binele focșănenilor. Pentru că nu au reuşit să înţeleagă care le sunt competenţele şi atribuţiile aşa cum sunt stabilite de lege, în spatele unor lozinci electorale de campanie, consilierii locali PNL și USR din Consiliul Local Focșani nu fac altceva decât să își bată joc de proiectele Primăriei Municipiului Focșani (reabilitarea unităţilor de învăţământ, parcuri, locuri de joacă, reabilitarea străzilor, iluminatul public etc), ai căror beneficiari direcţi sunt cetăţenii. Pe de altă parte, ceea ce refuză să înţeleagă consilierii locali din alianţa PNL-USR PLUS este că Primarul, în calitate de autoritate administrativă autonomă, aleasă direct de cetăţeni, are o serie de atribuţii şi obligaţii legale care nu pot fi preluate în numele unei majorităţi constituite politic în consiliul local. Rolul constituţional şi administrativ al Primarului nu poate fi substituit decât în condiţiile legii, iar prerogativele acestuia nu pot fi exercitate nelegal de consiliul local, fie că acest lucru place sau nu”, arată primarul Misăilă în scrisoarea deschisă.

Cum alegerile interne bat şi la uşa partidului din care face parte, edilul social-democrat din Focşani încearcă să-şi maximizeze şansele unei eventuale candidaturi şi loveşte în conducerea locală actuală a PSD, partid sub sigla căruia a obţinut în toamnă al doilea mandat de primar.

Este cunoscut conflictul său cu actualul preşedinte interimar al PSD Vrancea, deputatul Nicuşor Halici, pe care îl acuză de blat cu PNL la Vrancea, dar în scrisoarea deschisă către autorităţile de la Bucureşti îl consideră responsabil de cele ce se întâmplă acum şi pe mentorul şi descoperitorul  său politic, Marian Oprişan, „megaloman şi frustrat”, în opinia lui Misăilă, alături de alţi lideri PNL.

„PSD Vrancea și-a negociat interesele la Consiliul Județean Vrancea unde conducerea judeţeană a partidului a reuşit să îşi asigure avantaje de ordin personal lăsând Municipiul Focșani fără niciun fel de sprijin, la cheremul unor politicieni inconştienţi şi fără scrupule, manipulaţi pe baza orgoliului personal de deputatul megaloman care îi conduce (n.red. Nicuşor Halici). Practic, în loc să reprezinte interesele legitime ale focșănenilor și să se gândească la dezvoltarea Municipiului Focșani, mai marii politicii din Vrancea, de toate orientările, nu fac altceva decât să apere interese personale și de grup! Adică să negocieze numai atât cât să îşi impună lipitorii de afișe în tot felul de funcţii, poziţii și în Consiliile de Administrație. Fac acest lucru exclusiv pe criteriul servilismului politic, fără a se avea în vedere vreo competenţă profesională! Aceasta este răzbunarea frustraţilor pierzători din alegerile locale din Vrancea pe focșănenii care nu le-au acordat voturile pentru a-şi satisface megalomania! Unul la Consiliul Județean (n.a. Marian Oprişan) și unul la Primăria Municipiului Focșani (n.red. Ion Ştefan). Din aceste motive vă scriu domniilor voastre aceste rânduri pentru că este cazul ca toate partidele politice să aibă discuții serioase la nivel național și să înțeleagă că nicio comunitate nu trebuie sacrificată din cauza unor înțelegeri şi interese locale obscure. Focșănenii sunt victime colaterale ale blatului făcut de conducerile PSD şi PNL, aşa cum în fiecare din localitățile afectate de neînțelegerile din consiliile locale există o astfel de înțelegere transpartinică făcută pe spatele a zeci de mii de oameni păcăliţi în campaniile electorale mincinoase, care odată ce şi-au exprimat votul aducător de funcţii publice sunt lăsaţi să dea cu mașinile în gropi și să stea în praf din cauză că nu se aprobă bugetele locale”, mai transmite în scrisoarea deschisă primarul Cristi Misăilă, care cere în final liderilor pomeniţi în epistolă ajutor pentru spargerea înţelegerilor transpartinice locale şi ajutor pentru implementarea proiectelor locale.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Scandal în PSD Vrancea. Primarul Misăilă i-a cerut demisia preşedintelui Halici. "Mă dezic de organizaţia PSD"

Bugetul, amânat din cauza „butonul roşu”. Microfonul „trădător” al preşedintelui de şedinţă VIDEO


 

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!