Scandal în PSD Vrancea. Primarul Misăilă i-a cerut demisia preşedintelui Halici. "Mă dezic de organizaţia PSD"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Misăilă şi Nicuşor Halici
Cristi Misăilă şi Nicuşor Halici

Edilul s-a declarat nemulţumit de faptul că şeful organizaţiei ar fi ordonat consilierilor municipali PSD să nu vină la şedinţa extraordinară a legislativului focşănean.

Cristi Misăilă, primarul PSD al municipiului Focşani, a cerut marţi demisia preşedintelui organizaţiei judeţene a PSD Vrancea, deputatul Nicuşor Halici. 

Potrivit primarului, acesta ar fi cerut aleşilor municipali PSD să nu participe la şedinţa extraordinară a Consiliului Local Focşani. 

Pe ordinea de zi se aflau proiectele de alegere a celor doi viceprimari, introduse de consilerii PNL,  dar şi alocarea unor sume pentru ENET.

"Am totala dezgustare şi neplăcere să observ că cineva, care consideră că deţine controlul absolut, cel care dădea cu toporul în lemne să arate cum  îngrijeşte de cetăţenii de la ţară să le asigure căldura în casă, astăzi le dă ordin colegilor mei din PSD să  nu participe la această şedinţă pentru a aproba înregistrarea în bugetul municipiului Focşani a sumelor alocate de Guvernul PNL pentru continuarea activităţii SC ENET, care asigură căldura în municipiul Focşani. Este vorba despre proaspătul reales deputat Nicuşor Halici, actualmente preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene PSD Vrancea. Îi cer public pe această cale şi în acest moment demisia din această funcţie, pe care nu o merită. Nu poţi să te baţi cu pumnul în piept în urmă cu o lună şi să spui că vrei binele vrâncenilor şi al focşănenilor şi astăzi să nu-i laşi pe consilierii locali să vină la şedinţă să voteze pentru căldura focşănenilor. Am nevoie de activitate în Primărie, nu de dezbinare. Dacă aşa se consideră că se va face politica de către aceasta organizaţie judeţeană, eu mă dezic  de această organizaţie judeţeană. Nu mă dezic de PSD. PSD la nivel naţional este un partid puternic. S-a dovedit că în Vrancea nu mai există PSD", a spus primarul Misăilă.

Primarul Focşaniului a mai invocat şi un alt motiv pentru absenţa aleşilor PSD de la şedinţă.

„S-au supărat măriile sale care conduc destinele organizaţiei judeţene că am luat decizia să facem curăţenie la SC Administraţia Pieţelor. Spun pentru a înţelege toată lumea. În contractul de mandat al directorului actual există o clauză pe care am descoperit-o de curând, care îmi dă senzaţia că Administraţia Pieţelor se transformă în moşia unora care au ajuns vremelnic pe acele funcţii. Este o clauză pe care nu am găsit-o pe nicăieri. Este o clauză care spune că dacă actualul director nu va mai fi director din varii motive Administraţie Pieţelor va fi obligată să-i acorde un loc de muncă potrivit pregătirii sale profesionale. Solicit Consiliului de Administraţie al SC Administraţiei Pieţelor SA să sisteze concursul de ocupare a postului de director şi să organizeze un concurs în mod transparent, fără clauze ascunse. Pentru că vrem să spargem gaşca de mafioţi din Administraţia Pieţelor, iată au primit ordin de la deputatul Halici să nu se prezintă astăzi la şedinţă”.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite