Prim-procurorul Parchetului Vrancea l-a anchetat pe securistul Elenei Ceauşescu în timpul Revoluţiei din 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Lefter este singurul magistrat vrâncean care a făcut parte din prima echipă de anchetă a crimelor Revoluţiei din 1989. Acesta a părăsit după două săptămâni echipa de procurorii care cercetau persoanele implicate în Revoluţia din 1989, îngrozit că ancheta se desfăşura sub presiunea armatei, cu puşca la spate.

În Decembrie 1989, Ioan Lefter era doar un tânăr procuror, în vârstă de 38 de ani. Într-un interviu acordat în anul 2010 ziarului Adevărul, acesta ne-a precizat rolul pe care l-a avut în ancheta Revoluţiei române din 1989.

„Am făcut parte din prima echipă de anchetă a Ministerului Public privind crimele Revoluţiei. S-au cerut de la Bucureşti tineri procurori bine pregătiţi profesional şi de încredere şi, în naivitatea mea, care mă uitam la televizor şi vedeam cum mor oameni, credeam că e o datorie care nu poate fi refuzată", povesteşte Ioan Lefter despre circumstanţele care l-au determinat să accepte riscul şi provocarea.

Ancheta „duşmanilor poporului" s-a desfăşurat în condiţii de semiclandestinitate, la o unitate militară din pădurea Cernica.

„Acolo erau reţinuţi toţi cei din fosta Securitate a lui Ceauşescu. Ancheta se desfăşura sub coordonarea armatei. Eu i-am luat declaraţii securistului personal al Elenei Ceauşescu. Nu mai reţin cum îl chema, dar era un tânăr speriat, care din cauza panicii nu avea nimic organizat în cap. Mi-a povestit cum a plecat pe 22 decembrie din sediul Comitetului Central şi s-a dus acasă la părinţi, într-un alt judeţ, iar când s-a făcut apelul ca toţi securiştii să se predea şi-a luat arma şi a venit să se predea. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu el, nici cu declaraţiile pe care i le-am luat", ne-a declarat primul procuror Ioan Lefter.

Nu ştiau să ţină arma în mână

Pe lista celor cercetaţi s-au aflat şi militarii care au tras în timpul Revoluţiei.

„Erau tineri care nici nu ştiau să ţină arma în mână. Mi-au spus că era prima dată când li s-a dat muniţie, iar când au primit ordin să tragă, s-au pus pe burtă şi au descărcat toată mitraliera în stânga şi dreapta".

Ancheta a vizat şi o vizită la locuinţa soţilor Ceauşescu din cartierul Primăverii, care i-a lăsat un gust amar.

„Nu erau obiecte din aur, cum se dădea la televizor, dar era de un kitsch îngrozitor. O casă plină cu lucruri primite de peste tot, care denotă că a fost locuită de oameni fără cultură", îşi aminteşte primul procuror.

Ioan Lefter spune că a renunţat la cercetări după două săptămâni, nemulţumit de modul cum se desfăşurau anchetele, sub presiune.

„În spatele meu stătea un subofiţer, cu mitraliera la piept. Cei din faţa mea, pe care îi anchetam, aveau tot timpul în minte ideea că îi împuşcă. Era în neregulă acest lucru, fapt care m-a determinat să renunţ, fiind unul dintre cei nemulţumiţi de ce se întâmpla acolo. Eu învăţasem altceva despre cum se face o anchetă, de la un capăt la altul, faţă de o persoană", ne-a spus Ioan Lefter despre motivele care l-au determinat să renunţe.

Cât despre procesul soţilor Ceauşescu, primul procuror este categoric. „A fost o execuţie, nu un proces".

Mai puteţi citi:

Decembrie '89 / Mărturiile unei văduve: „Crăciunul nu a mai fost niciodată fericit!”

Doctorul Paul Alexandru a căutat otravă în mâncarea răniţilor revoluţiei

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”