Povestea lui Nicolae Minovici, legistul care s-a strangulat în numele ştiinţei: „Simţeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu şi apoi un văl negru“

Doctorul Nicolae Minovici a cercetat pe propria sa piele, la începutul secolului XX,  fenomenul morţii prin strangulare, provocându-şi de mai multe ori sufocarea. Excentricele experimente chiar au contribuit la înţelegerea fenomenului morţii.

Celebrul medic legist Mina Minovici, căruia Institutul Naţional de Medicină Legală îi poartă numele, a avut un frate la fel de celebru, Nicolae Minovici (1868-1941), care a îmbrăţişat aceeaşi meserie şi a făcut performanţă în activitatea sa.

Unul dintre cele mai neobişnuite studii ale sale a fost cercetarea morţii prin spânzurare, fiind propriul cobai pentru experienţele sale.

În anul 1904 Nicolae Minovici a publicat lucrarea "Studiu asupra spânzurării", cercetând efectele agoniei prin autostrangulare.

Este un studiu unic în domeniul medicinii româneşti din perioada pionieratului. Practic, medicul şi-a provocat de unul singur sufocarea, în mai multe etape, până la pierdea cunoştinţei.

Au fost nu mai puţin de 12 şedinţe de autostrangulare voluntară, cu durate între 4 şi 26 de secunde, rezultate obţinute prin multe antrenamente.

“A încercat să ajungă, prin autostrangulare, «la bariera dintre lumi», la graniţa dintre «lumea de dincolo» şi «cea de dincoace». După dr. Minovici, spânzurarea produce nu numai obliterarea căilor respiratorii, dar şi obliterarea vaselor gâtului. Aceste fenomene fizice provoacă «apariţia unor lumini fulgerătoare», «o anestezie completă a corpului», «pierderea cunoştinţei», «pierderea memoriei», «stări de excitaţiune», «tulburări psihice». Mai mult decât atât, Nicolae Minovici susţine că s-au înregistrat vindecări ale unor psihoze anterioare în urma unor încercări ratate de sinucidere prin spânzurare”, scrie antropologul Andrei Oişteanu în lucrarea sa „Narcotice în cultura română: Istorie, religie şi literatură”.

Ce spunea despre spânzurare Nicolae Minovici

“Prima dată când am încercat să-mi provoc moartea în chipul acesta, zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a V-a simţeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu şi apoi un văl negru. Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi înaintea ochilor mei sufleteşti fel de fel de icoane. Apoi am simţit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică, şi totul se făcu negru. Am pierdut simţul raţiunii”, povestea medicul într-un interviu pentru un ziar al vremii.

Într-o altă experienţă, medicul s-a lăsat spânzurat la doi metri înălţime, ocazie cu care a constatat că s-a aflat la limita dintre viaţă şi moartea.

“Pleoapele mi s-au închis cu forţă, parcă de o putere nevăzută. Am simţit apoi cum mi se închid căile de respiraţie, după care a urmat un muget sinistru ce pătrundea în urechi. N-am mai auzit vocea servitorului care trăgea frânghia”.

Datorită acestui studiu, dar şi informaţiilor pe are le avea deja de la cei care au reuşit să fie salvaţi după tentativele de suicid, Nicolae Minovici a reuşit să dezlege misterul opririi funcţiilor vitale. El considera că ştiinţa nu şi-a spus ultimul cuvânt asupra acestui aspect şi că tema spânzurării va fi tratată multă vreme de către specialişti. În cartea sa nota:

„Studiul spânzurării deschide interesului şi îndatoririlor, câmpul cel mai vast, perspectiva cea mai nelimitată. Suntem departe de a crede că asupra acestui subiect ştiinţa şi-a spus ultimul cuvânt sau a renunţat de a-l spune. Nu încape îndoială că se va găsi o dezlegare şi la aceasta. Destul că mintea omului produce astăzi lucruri care ieri erau încă pure fantezii. Ştiinţa intră într-o lume de viziuni şi imposibilul de astăzi mâine va fi realitate. Nenumăratele lucrări pe tema spânzurării nu constituie o dovadă că ea a fost pe deplin tratată şi prin urmare trebuie să renunţăm de a mai scrie”, susţinea legistul în cartea sa.

A fost şi primar în Bucureşti

Studiile efectuate de Nicolae Minovici au plecat de la o realitate din acea vreme, şi anume că cele mai multe sinucideri se produceau prin spânzurare, cauzele fiind generate de alcoolism, boli cronice, mizerie, certuri de familie, datorii.

“Spre deosebire de Occident unde sinuciderea este apanajul spaţiului rural, la noi din contra oraşele ne dau numărul cel mai mare de spâzuraţi. În el găsim acei indivizi care, lipsiţi de mijloace pentru susţinerea vieţii şi-au ales ca fel de sinucidere spânzurarea. Însăşi oraşele le oferă adesea cauzele determinante ale spânzurării”, scria Nicolae Minovici în 1904.

După experienţa ca medic legist, Nicolae Minovici şi-a încercat norocul şi în administraţie. Nicolae a fost şi primar al sectorului III al Capitalei în perioada interbelică, dar şi al comunei Băneasa şi şi-a donat întreaga avere Primăriei Bucureşti, economiile băneşti fiind direcţionate către copii abandonaţi sau orfani.

După ce a ieşit la pensie, medicul a mai trăit trei ani, până pe 26 iunie 1941, fiind răpus de un cancer la laringe.