Pe aici nu se trece? Monumentul Victoriei de la Tişiţa se distruge bucată cu bucată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul se distruge încet, dar sigur

Zeci de plăci de marmură din soclul monumentului ridicat în urmă cu mai bine de 80 de ani s-au desprins, peisajul în jurul acestui loc istoric fiind un dezolant.

Pe 6 august, se vor celebra 98 de ani de la istoricele lupte de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, iar autorităţile vor da năvală cu coroane de flori pentru a cinsti memoria înaintaşilor care s-au jertfit pentru patrie.

De multe ori, coroane de flori au fost depuse şi la Monumentul Victoriei de la Tişiţa, unde pe frontispiciu este scrisă legendara expresie „Pe aici nu se trece!”.

Probabil, autorităţile au luat în serios mesajul şi nu s-au apropiat de monument, pentru că dacă ar fi făcut-o ar fi văzut că acesta se află într-o stare deplorabilă. Un cititor ne-a trimis câteva imagini de la faţa locului, cu un mesaj care sperăm să ajungă unde trebuie.

“Să speram  că americanii sau germanii  care ne vizitează în aceste zile nu or să treacă pe la Tişiţa , pentru că monumentul Victoriei nu arată tocmai bine. Şi pentru Asociaţia Mărăşti, pentru Primăria Mărăşeşti , Consiliul Judeţean şi Direcţia de Cultura  o întrebare -Vă place ce vedeţi?”, este mesajul cititorului nostru.

Monumentul Victoriei a fost ridicat la iniţiativa ziaristului Pamfil Şeicaru, director al ziarului Curentul şi a fost inaugurat în anul 1934 în prezenţa regelui Carol al-II-lea, a celui care avea să evină ulterior rege, Mihai I, a mareşalului Alexandru Averescu şi mitropolitului Moldovei.
Statuia a fost ridicată de sculptorul Oscar Han, este din bronz şi reprezintă o femeie cu sabia ridicata deasupra capului, personificare a zeiţei Victoriei.

Între timp, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea anunţă că în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie a desfăşurat, în perioada 3-7 iulie 2015, o acţiune comună de inspecţie şi control la deţinătorii de bunuri culturale mobile clasate în patrimoniul naţional.

Activitatea de inspecţie a vizat monitorizarea stării de conservare, securitate şi integritate a unui număr de 33 de bunuri culturale din categoria ”Tezaur” existente în judeţ.

„Cea mai mare parte dintre acestea, respectiv 32 de bunuri de tezaur, se găsesc în colecţiile publice judeţene şi aparţin unor domenii variate: istorie, arheologie, ştiinţele naturii şi etnografie. În urma verificărilor, s-a putut constata că aceste bunuri culturale se află într-o stare bună de conservare, securitate şi integritate, fiind respectate prevederile legale în domeniul evidenţei analitice şi electronice”, precizează Victor Traian Negulescu, directorul Direcţiei de Cultură Vrancea.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online