Partidul i-a dat lui Marius Poll direcţiunea Colegiului Naţional „Cuza”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta a înlocuit-o de ieri în fruntea Colegiului pe Alina Măiereanu, decizia fiind luată de colegiul de administraţie al Inspectoratului Şcolar.

Depolitizarea sistemului de învăţământ românesc este o sarcină imposibil de realizat de decidenţii politici din ţara noastră.

Afirmaţiile liderilor USL, că noi nu vom fi ca cei care au fost înaintea noastră, pălesc în faţa realităţii. Exemplul Colegiului Naţional „Al. I. Cuza", una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Vrancea este poate cea mai bună dovadă că în faţa politicului nu poţi să te pui.

Aici a fost instalat la conducerea liceului, ieri, profesorul de matematică Marius Poll, care a mai deţinut această funcţie şi în perioada 1997-2006.

Surse din inspectoratul şcolar spun că Marius Poll, membru al PSD, a făcut în ultima perioadă presiuni asupra colegilor săi de partid să-i dea o funcţie de conducere. Nu a fost să fie la Inspectoratul Şcolar, nici la Casa Corpului Didactic, aşa cum şi-ar fi dorit, acesta fiind răsplătit cu postul de director tocmai la Colegiul unde predă.

Nu ştim ce argumente au avut şefii ISJ pentru a o schimba pe Alina Măiereanu din funcţie, o profesoară neînregimentată politic, care reuşise în ultimii doi ani să rezolve problemele de comunicare din cancelaria Colegiului „Cuza", dar ştim sigur că numirea lui Marius Poll la acest liceu nu va face decât să tulbure atmosfera de acolo.

În luna mai, un grup de 33 de profesori de la Cuza a lansat un apel candidaţilor în alegeri prin care atenţionează că prezenţa politicului în şcoală sub forma numirilor politice la conducerile unităţilor de învăţământ duce la o stare de tensiune permanentă şi de profunde nemulţumiri ale cadrelor didactice.

„Considerăm că actul managerial al unităţilor şcolare trebuie să se facă de către oameni competenţi şi nu de cei numiţi pe unicul criteriu al carnetului de partid, în simulacre de concurs. Şcoala trebuie să rămână în afara disputelor politice, iar alegerea managerilor ei trebuie decisă transparent, în concursuri organizate corect, ţinându-se cont şi de părerea colectivului de cadre didactice, întrunit in Consiliul Profesoral. Nu putem să ne desfăşurăm activitatea eficient într-un cadru tensionat permanent de schimbările pe criterii politice ale celor ce administrează interesele şcolii. De aceea solicităm ca viitorii reprezentanţi ai cetăţenilor oraşului Focşani şi ai judeţului Vrancea, aleşi în urma alegerilor din 10 iunie, Primar, Consilieri locali, Preşedinte de Consiliu Judeţean şi Consilieri judeţeni, să nu facă presiuni în numirea pe criterii politice a directorilor de unităţi şcolare şi să facă demersurile necesare pentru organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante de directori, pe baza Legii Educaţiei Naţionale. Numirile cu delegaţie, folosite de multe ori ca mijloc de eludare a concursurilor, nu sunt o soluţie de management eficient şi pot introduce în şcoli surse de tensiune care să afecteze bunul mers al actului educaţional", se arată în apelul semnat de cei 33 de dascăli.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete