Oficiu poştal, spart de hoţi care au fugit cu banii. Infractorii au furat până şi lacătul de la uşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spargerea a avut loc peste noapte

Întâmplarea a fost descoperită de angajata Poştei Române, miercuri dimineaţa, când a venit la muncă. Poliţiştii încă nu au reuşit să dea de urma hoţilor.

Mieruri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Adjud au fost sesizaţi de o femeie de 51 ani, din localitate, lucrător în cadrul unui oficiu poştal din Tănăsoaia cu privire la faptul că uşa de acces în oficiul poştal este întredeschisă şi lipseşte lacătul.

Poliţiştii au mers la faţa locului, stabilind că cele sesizate se confirmă precum şi faptul că uşa depozitului unui magazin care se află în aceeaşi clădire, prezintă de asemenea, urme de forţare. Din interiorul oficiului postal a fost sustrasă suma de 300 lei,

"În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la infracţiunea de furt , iar cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor, tragerii la răspundere penală a acestora şi recuperării prejudiciului", potrivit IPJ Vrancea.

Vă mai recomandăm:

Doi bărbaţi, arestaţi la mai bine de trei luni după ce au spart o locuinţă. Câţi bani au furat aceştia

Cum a reuşit un deţinut, din spatele gratiilor, să înşele mai multe persoane cu zecii de mii de lei. „Arsenalul“ găsit asupra lui în Penitenciar

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată