O comună din Vrancea rămâne fără viceprimar. Acesta a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Hărăbor, viceprimar suraia

Aurel Hărăbor, viceprimarul comunei Suraia şi preşedinte al PSD la nivel local, îşi va pierde mandatul de consilier local în cadrul şedinţei de joi, 15 februarie, a Consiliului Local Suraia.


Primarul comunei, Vasile Grosu, a întocmit deja proiectul de hotărâre privind constatarea încetării mandatului de consilier local pentru Aurel Hărăbor, ca urmare a deciziei emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate.

În noiembrie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a emis o decizie de incompatibilitate împotriva lui Hărăbor, pentru că "în perioada 04 iulie 2012 - 16 octombrie 2012, şi, respectiv, 04 iulie 2012 - 09 iulie 2014 simultan cu funcţia de viceprimar, a deţinut şi funcţia de administrator în cadrul mai multor societăţi comerciale, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”.

Aurel Hărăbor a contestat decizia, dar a pierdut la toate instanţele procesul cu ANI, ultima dată definitiv: “Respinge recursul declarat de reclamantul Hărăbor Aurel împotriva Sentinţei civile nr. 84 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2017”, se arată în decizia magistraţilor de la Înalta Curte.

De menţionat că pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Suraia nu se află şi un proiect privind alegerea unui nou viceprimar şi a supleantului care va ocupa locul vacant, sursele noastre indicând faptul că în interiorul organizaţiei locale a PSD ar fi discuţii contradictorii cu privire la cel care va fi mâna dreaptă a primarului Grosu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie