Noi alegeri într-o comună din Vrancea. Greşeala care l-a costat funcţia pe primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Vulpe nu mai este primarul comunei Tănăsoaia  FOTO: Facebook Romeo Vulpe

Chiar înainte de sărbătorile de Crăciun şi intrarea într-un nou an, comuna vrânceană Tănăsoaia a rămas fără primar, pentru că edilul Romeo Vulpe, care a condus comunitatea vreme de două decenii, a primit o condamnare definitivă.

Chiar înainte de sărbătorile de Crăciun şi intrarea într-un nou an, comuna vrânceană Tănăsoaia a rămas fără primar, pentru că edilul Romeo Vulpe, care a condus comunitatea vreme de două decenii, a primit o condamnare definitivă.

Hotărârea instanţei a ajuns la prefect, care a semnat ordinul de încetare a mandatului, astfel că scaunul de primar a fost eliberat la nici trei luni de când Vulpe fusese reconfirmat în post la alegerile locale.

Primarul PSD al comunei Tănăsoaia a primit trei ani cu suspendare pentru fraudarea fondurilor europene într-un dosar în care a fost acuzat de procurorii DNA că a comis un prejudiciu de 6.000 de euro, fapte petrecute în urmă cu 11 ani.

În acest dosar totul a pornit încă din anul 2009, când edilul şi-a făcut un PFA (persoană fizică autorizată) pentru a încasa bani europeni în agricultură. Practic, era vorba de acea subvenţie anuală pe terenuri, de 1.500 de euro pe an, bani pe care i-a luat până în anul 2013.

“Prin aceste demersuri, au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 25.877 lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţilor Rurale (A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui autoturism ce aparţine inculpatului”, se arată în rechizitoriul judecătorilor.

Iniţial, înainte de a fi trimis în judecată de procurori, edilul Vulpe a avut probleme cu Agenţia Naţională de Integritate. Legea spune că nu ai voie să fii primar şi să ai un PFA prin care încasezi bani europeni, ceea ce i-a adus un verdict de incompatibilitate din partea Agenţiei Naţionale de Integritate.

În timpul procesului cu ANI, Vulpe a radiat PFA-ul, cu scopul de a scăpa de proces. Primarul a fost aproape să scape mult mai uşor, după ce procurorii din dosar au solicitat magistraţilor de la Tribunalul Vrancea renunţarea la urmărire penală cu obligarea la muncă în folosul comunităţii şi achitarea prejudiciului.

Propunerea procurorilor urmărea ca primarul comunei Tănăsoaia să muncească pentru comunitate, fiind obligat în acelaşi timp să achite integral prejudiciu de 6.000 de euro.

Magistraţii Tribunalului Vrancea au respins însă solicitarea procurorului, astfel că dosarul a ajuns la DNA, care l-a finalizat cu rezoluţia de trimitere în judecată şi acum cu condamnarea care l-a lăsat pe Romeo Vulpe fără funcţia de primar.

Potrivit sentinţei, Romeo Vulpe este obligat să presteze şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile, chiar la primăria pe care a condus-i 20 de ani sau la Şcoala cu clasele I – VIII din comună şi trebuie să plătească Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşţi suma de 19.414 lei, despăgubiri civile precum şi accesoriile fiscale.

Cât priveşte locul vacant lăsat de acesta la primărie, noi alegeri locale pentru desemnarea unui nou primar al comunei Tănăsoaia vor avea loc, cel mai probabil, la începutul anului viitor, după ce Guvernul va stabili o dată comună şi pentru alte comunităţi din ţară rămase între timp fără primari.

Vă mai recomandăm:

Primarul de la Tănăsoaia îşi construieşte pensiune agroturistică cu bani europeni obţinuţi prin intermediul colegului de partid

Primar anchetat pentru că ar fi băgat mâna în bugetul Uniunii Europene

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție