Municipiul Focșani devine pentru două zile capitala muzicii ușoare românești. Ce artiști suțin recitaluri

0
Publicat:

Aflat la cea de a 49-a ediţie, Festivalul de Muzică Uşoară Românească „Florentin Delmar" va debuta vineri seară la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia", la ora 19.00 şi se va încheia sâmbătă seara, cu o gală a laureaţilor.

Festibalul a ajuns la ediția cu numărul 49 FOTO: Ștefan Borcea

În perioada 18-19 noiembrie 2022 se va desfășura la Focșani Festivalul de Muzică Ușoară Românească „Florentin Delmar”, ajuns la cea de-a 49-a ediție.

Vineri și sâmbătă, iubitorii muzicii ușoare de calitate sunt așteptați de la ora 19.00, locația fiind, ca de fiecare dată, Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” Focșani.

Festivalul de Muzică Ușoară Românească „Florentin Delmar” este unul dintre cele mai longevive manifestări cultural-artistice din ţară.

Festivalul a debutat în anul 1973, sub numele "Să cânte Tinereţea", pe care şi-l păstrează până în 1991, când, la iniţiativa compozitorului Horia Moculescu, îşi schimbă numele în "Florentin Delmar". De altfel, Horia Moculescu a fost preşedintele juriului acestui eveniment aproape în fiecare an.

Florentin Delmar, pe numele său Florian Milea, născut la Focşani în aprilie 1917 şi trecut în nefiinţă în 1983, a fost un apreciat compozitor de muzică uşoară, lăsând posterităţii mai multe şlagăre.

Festivalul reunește concurenți veniți din toate colțurile țării, dornici de a trăi clipe magice și emoții unice cu gândul la Marele Premiu.

În cele două zile, pe scenă vor urca câștigătorii preselecției de anul acesta (în ordine alfabetică): Andrei Theodor din București, Apetrei Paula Alesia și Samson Miruna Costina din Roman, Ciobanu Florin din Roșiorii de Vede, Cojocaru Elena Daria și Ghiluș Maria din Craiova, Damian Alexandra din Tecuci, Gheorghe Amalia Cristina, Ghiduruș Andrada Maria, Iancu Bianca Ana Maria și Iosifescu Ștefan Robert din Slobozia, Leu Catinca din Călărași, Solomie Maria Anastasia din Arad, Teletin Andreea Otilia din Vaslui și nu în cele din urmă, focșăneanul Preda Alexandru Cristian.

Totodată, spectatorii vor avea ocazia să vadă mai mulți artiști îndrăgiți, precum Nico și Romeo Zaharia, Daniela Răduică, Laurențiu Cazan, Viorel Gavrilă Band și Andrei Petruș - câștigătorul ediției din 2021, care vor susține câte un recital pe scena Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” Focșani.

Mai multe pentru tine:
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu