Judeţele din sudul Moldovei, fără contracte de deszăpezire în prag de iarnă. Încredinţarea directă, soluţia aşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Vrancea, care are 597 de kilometri de drumuri judeţene, s-au anulat două licitaţii organizate de autorităţi, iar la Galaţi, cu 800 de kilometri de drumuri judeţene, nu sunt speranţe că după o licitaţie eşuată va mai exista vreun ofertant pentru a doua procedură.

Dacă mâine ar ninge în sudul Moldovei, drumurile judeţene din Vrancea şi Galaţi nu ar avea de cine să fie deszăpezite. În Vrancea, deşi Consiliul Judeţean a scos la licitaţie încă din luna august contractul pentru deszăpezirea drumurilor aflate în administrarea sa în următoarele trei ierni, 2017-2020, procedura de licitaţie a fost anulată de două ori.

Dacă la prima licitaţie s-a înscris doar firma Sotirex, aparţinând Angelei Munteanu, iubita fostului deputat PSD de Vrancea, Victor Roman, la a doua încercare din luna noiembrie, pentru obţinerea contractului, firma Angelei Munteanu s-a asociat cu societatea iubitului ei, Roman Impex, dar şi de această dată licitaţia a fost anulată.

Motivul: „Documentaţia a fost incompletă. Firma participantă nu a tratat serios acest lucru“,spune Sorin Hornea, prefectul judeţului Vrancea.

Pentru deszăpezirea celor 597 de kilometri de drumuri judeţene, Consiliul Judeţean Vrancea a pus la bătaie suma de 22,7 milioane de lei, în condiţiile în care vechiul contract, pentru perioada 2014-2017, a avut o valoare de nouă milioane de lei.

Prefectul de Vrancea este de părere că situaţia se rezolva, sugerând că se va apela la o procedură de achiziţie directă simplificată. Acest lucru îl lasă de înţeles şi Romeo Iordache, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare din Consiliul Judeţean Vrancea, care are în atribuţii urmărirea respectării contractului. El nu a dorit să ne ofere mai multe amănunte, dar a precizat că în această săptămână va avea loc procedura de atribuire.

Consiliul Judeţean ar putea atribui contractul prin încredinţare directă, prin invocarea stării de necesitate. În cazul acesta, contractul va fi valabil doar pentru iarna care urmează, dar ar putea fi vorba şi de o valoare mai mare sau concurentă cu suma maximă estimată de autorităţi pentru un an de deszăpezire, ştiut fiind faptul că în cazul licitaţiilor valorile de adjudecare pot fi mai mici. În ultimii 13 ani, toate contractele privind prestarea serviciilor de prevenire şi combatere a lunecuşului şi înzăpezirii pe drumurile administrate de Consiliul Judeţean Vrancea au fost câştigate de societatea Sotirex.

Galaţi, ofertă neatractivă

Galaţiul are de deszăpezit 800 de kilometri de drumuri judeţene. Şi aici licitaţia pentru atribuirea contractului de deszăpezire a drumurilor din judeţ pe următoarele trei ierni (2017-2018, 2018-2019 şi 2019-2020) a eşuat.

Nicio firmă nu a fost interesată de contractul multianual scos la licitaţie de Consiliul Judeţean Galaţi pentru care s-a estimat un buget total, cu tot cu TVA, de 11,36 milioane de lei.

„Nu s-a prezentat nimeni la licitaţie. Motivul, bănuiesc eu, este că toată lumea vrea, cere autorităţilor să intervină cât mai repede, noi punem presiune pe firmă şi aşa mai departe. Din cauza iernilor grele pe care le-am tot avut, este o operaţiune foarte grea, din care este imposibil să nu ieşi şifonat“, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Contractul a fost din nou scos licitaţie, termenul de depunere a ofertelor fiind 28 noiembrie. Dacă nici la a doua strigare nu va exista un ofertant, se vor demara negocieri cu firme cu experienţă.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică