Înainte de Afganistan, încă un exerciţiu de pregătire pentru militarii vrânceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pregătirea va avea loc la Cincu

“Resolute Support 17-02” este ultimul exerciţiu dinaintea misiunii din Afganistan a militarilor de la Batalionul de Infanterie Protecţia Forţei.


Militarii din cadrul Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei din Focşani  au plecat către Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre de la Cincu, locul unde în perioada 20-30 iunie se va desfăşura Exerciţiul de Repetare a Misiunii, ultima etapă de pregătire, înainte de participarea batalionului  la misiunea "Resolute Support" în teatrul de operaţii din Afganistan.

În cadrul exerciţiului, organizat după un scenariu adaptat misiunilor externe, principalele obiective de instruire vor fi  exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor operaţionale, a procedurilor de conducere a trupelor, repetarea şi clarificarea procedurilor de operare standard, creşterea coeziunii trupelor, perfecţionarea deprinderilor în ducerea operaţiilor în mediu internaţional, precum şi perfecţionarea aptitudinilor de comunicare în limba engleză şi a terminologiei şi acronimelor specifice NATO.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani