FOTO VIDEO Pâinea noastră cea de toate zilele, sărbătorită la Focşani printr-un spectacol în care a fost binecuvântat bobul de grâu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ansamblul Ţara Vrancei a oferit un spectacol în cinstea pâinii

Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancei" în colaborare cu Direcţia Agricolă Vrancea au organizat luni seară, la Sala Balada, sărbătoarea tradiţională "Ziua Pâinii", eveniment care se marchează anual, pe 16 octombrie, la scară mondială.

În sala de spectacole a fost organizată o expoziţie cu cele mai frumoase produse de panificaţie obţinute din recolta acestui an, peste 10 firme din judeţ fiind prezente în expoziţie cu sortimente dintre cele mai variate de pâine.

O surpriză plăcută au produs elevii de la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea", care au dovadă că şi-au învăţat bine lecţiile predate la şcoală în cadrul orelor de instruire practică la profilul de alimentaţie publică şi au prezentat produse de panificaţie apreciate de cei prezenţi.

De asemenea, pe masa expoziţională s-a aflat şi produsul "Pâinea lui Pitiş", fabricată de Bogdan Tuchiluş din Mărăşeşti, care este primul produs tradiţional atestat din Vrancea.

La reuşita manifestării de luni seara, care a avut loc în prezenţa unui numeros public, şi-au dat concursul Ansamblul Folcloric "Ţara Vrancea", care a oferit un moment folcloric şi Corul "Pastorala".


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”