FOTO Un designer vestimentar din Focşani vrea să parcurgă mii de kilometri până în Indonezia, cu bicicleta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De profesie designer vestimentar, Alina şi-a depus candidatura pentru o bursă în Indonezia, pentru studierea artizanatului indonezian, iar în aprilie va primi răspunsul dacă este sau nu acceptată.

Focşăneanca Alina Ene, în vârstă de 27 de ani, are un proiect pentru acest an pe care vrea să-l pună în practică dacă va reuşi să strângă banii necesari pentru a porni la drum.

Alina vrea să ajungă cu bicicleta până în Indonezia, acolo unde a aplicat pentru o bursă care o va ajuta în cariera de designer, meserie pe care o practică în prezent pe cont propriu.

Ea spune că va fi o experienţă interesantă să pedaleze atâta amar de drum, adică vreo 7800 de kilometri cu bicicleta, alţi cam tot atâţia kilometri urmând să fie parcurşi cu vaporul şi cu avionul.

Încrezătoare în şansele sale de a străbate o distanţă aşa de lungă cu bicicleta, Alina şi-a început deja planificarea călătoriei, care ar urma să debuteze în luna aprilie astfel încât în septembrie să ajungă în Indonezia.

„O să fie ceva nebunesc, dar şi copleşitor de frumos. Mersul pe bicicletă te face să trăieşti aceste momente. Până la Varna merg pe bicicletă, apoi mă îmbarc pe vapor, următoarea oprire ar fi la Yereva, după care la Teheran iau avionul spre Islamabad, capitala Pakistanului, ajung la Hor, graniţa dintre Pakistan şi India, apoi trec spre New Delhi. În Agra mă abat de la traseu, pentru că vreau să văd Tajmahal. La graniţa dintre India şi Nepal aş vrea să văd mormântul lui Budha, este la doar 25 de km. După care capitala Kathmandu, capitala Nepal şi apoi Indonezia. Nu mi-e frică de drum, pentru că aş putea să mă întâlnesc pe traseu şi cu alţi ciclişti sau aş putea găsi oameni care să mă însoţească bucăţi de drum”, îşi descrie traseul Alina.

Temerara ciclistă spună că a învăţat să meargă pe două roţi abia acum doi ani şi de atunci nu se mai dezlipeşte de bicicleta ei „Nelu”, botezată cu numele tatălui ei.

În aceşti doi ani, mersul pe bicicletă i-a oferit oferit experienţe senzaţionale după ce a participat cu ciclişti la mai multe campanii de voluntariat în ţară.

După cum precizam la început, pentru călătoria în Indonezia Alina are nevoie de bani, aproximativ 10.000 de euro, „un buget ideal pentru o astfel de aventură”, astfel că ea a iniţiat deja o campanie de strângere de fonduri pe blogul propriu, iar cei care contribuie cu bani sunt răsplătiţi cu creaţii  sau alte simboluri ale recunoştinţei sale.

Cei care vor să o ajute pe Alina în proiectul ei pot intra pe http://www.indiegogo.com/projects/solo-cycling-through-europe-and-asia-an-untamed-female-s-journey

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Bicicletă cu DVD, GPS şi motor cu baterii solare pe străzile Focşaniului

Caravană pe biciclete la Focşani pentru susţinerea copiilor cu sindromul Down

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO