FOTO La serviciu pompier, acasă pictor de icoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timpul serviciului participă la misiuni de salvare şi de stingere a incendiilor, iar timpul liber şi-l ocupă pictând ca un profesionist. A expus zeci de icoane pe lemn în Focşani, Buzău şi Brăila.

Printre colegii săi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, plutonierul Marius Daniel Boian se distinge prin pasiunea de a picta.

Dacă în timpul serviciului participă de pe poziţia de şofer pe maşina de pompieri la misiuni de salvare, timpul liber şi-l alocă în mare parte talentului cu care a fost înzestrat. Mărturiseşte că înclinaţia spre artă a dobândit-o  încă din copilărie.

„În şcoala generală pictam portrete, făceam caricaturi, desenam peisaje din imaginaţie sau făceam reproduceri ale unor tablouri. Dar n-am reuşit să-mi şlefuiesc darul cu care m-a înzestrat Dumnezeu decât abia după efectuarea stagiului militar”, povesteşte Marius Daniel.

Absolvent al Şcolii de Artă

Acesta spune că timp de trei ani, în perioada 1997 – 2000, a urmat cursurile Şcolii de Artă din Buzău, mediul de acolo şi cunoştinţele acumulate punându-şi deplin amprenta asupra sa.

„Acolo am învăţat abc-ul picturii, tainele picturii în ulei, desenul în creion, cărbune sau tuş, tehnici deosebit de importante pentru orice aspirant la o carieră de artist plastic. În timpul şcolii am participat şi la expoziţii la Buzău şi Brăila”, completează pompierul artist.

La Brăila a expus, la toate marile manifestări culturale, zeci de icoane pe lemn, la Galeriile de Artă din zona centrală a oraşului. Practic, în oraşul cosmopolit de la Dunăre, a adus icoane inedite, pictate pe lemn, meşteşugite cu foiţă şi chiar şi cu pănuşi de porumb.

Icoane cu foi de porumb

Şansa i-a surâs la finalizarea şcolii, pentru că şi-a găsit o slujbă în domeniu la un atelier de pictură de icoane din oraşul său de baştină, experienţă, iarăşi, interesantă care l-a ajutat să înveţe tehnica picturii bizantine, realizând icoane pe lemn, sticlă sau chiar foi de porumb.
În anul 2006, a fost nevoit să întrerupă activitatea la atelierul din Buzău pentru a o urma pe soţia sa, angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor, la Focşani, unde a primit repartiţie. Odată stabilit aici, Marius s-a angajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, ca şofer pe autospeciala de intervenţii, dar dragostea pentru pictură nu a abandonat-o.

Pasiunea costă

„Serviciul este serviciu, iar de pictat mă ocup doar în timpul liber. Cu colegii mă împac foarte bine, iar familia mă sprijină în tot ceea ce fac. E adevărat că pasiunea mea implică multe costuri. De la achiziţionarea lemnului tratat, cumpărarea de culori, pensule şi până la banala foiţă, toate înseamnă bani. În plus, pentru a putea picta icoane trebuie foarte multă muncă de documentare”, precizează Marius Daniel Boian.

Mărturiseşte că l-ar fi tentat o carieră artistică, dar la români, artiştii nu sunt apreciaţi la valoarea lor, pentru că oamenii preferă să cumpere kitsch-uri, în loc să-şi achiziţioneze o lucrare valoroasă, care poate dăinui peste ani.

Cele mai multe icoane pe care le lucrează le oferă prietenilor şi colegilor.

"Când merg la o nuntă sau la o petrecere îmi face plăcere să ofer cadou o icoană, de care beneficiarul îşi va aminti cu plăcere", mai spune Marius Boian.

Mai puteţi citi:

Elevii din Focşani, parteneri ai pompierilor şi poliţiştilor în situaţii de criză

A luat fiinţă Asociaţia „Pompierii Vrânceni”


 

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent