FOTO Eroina Ecaterina Teodoroiu, omagiată de ciclişti din Vrancea. Marţi, 22 august, se împlineşte un secol de la moartea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub auspiciul comemorării Centenarului Primului Război Mondial, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea a organizat duminica 20 august 2017 evenimentul velo ”Tribut Ecaterina Teodoroiu”.

Ca urmare a faptului că pe data de 22 august 2017 se comemorează 100 ani de la trecerea în nefiinţă a celei mai cunoscute femei erou din Primul Război Mondial, Directia pentru Cultură Vrancea a lansat invitaţia tuturor pasionaţilor de ciclism ca în data de 20 august 2017, să aducă un omagiu eroinei pedalând până la monumentul ridicat chiar pe locul în care a fost îngropată Ecaterina Teodoroiu, respectiv Valea Glodului din comuna Fitioneşti, Vrancea.

Cei 16 ciclişti participanţi la eveniment au străbătut un traseu de aproximativ 100 de km dus întors. Plecarea a avut loc dis de dimineaţă din faţa Mausoleului Eroilor Focşani, ridicat în cinstea celor care şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial. Pe traseu s-a oprit de asemenea şi la Monumentul Eroilor din oraşul Panciu.   

Directorul Direcţiei pentru Cultură Vrancea, Victor-Traian Negulescu împreună cu inspectorul şef al IPJ Vrancea, comisar şef Remus-Gherasim Nica au depus o jerberă de flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu, iar participanţii la eveniment au aprins candele şi au păstrat un moment de reculegere.

”Ceea ce s-a întâmplat astazi a fost un eveniment unic deoarece locul unde a fost îngropată Ecaterina Teodoroiu este necunoscut, la fel cum este necunoscut gestul săteanului din Fitioneşti care a ridicat, prin forţe proprii, un monument în cinstea eroinei. A fost şi un moment inedit tocmai prin faptul că am parcurs acest drum pe bicicletă. Le multumesc tuturor celor care au ales ca într-o zi de duminica să îşi răpească din timpul lor pentru o lecţie veritabilă de istorie, o parte dintr-o istorie prea puţin ştiută a Primului Război Mondial. Avem datoria de a omagia un erou, de data aceasta o femeie, care a luptat cot la cot cu restul combatanţilor din Primul Război Mondial”, a declarat Victor-Traian Negulescu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea.

Pe data de 16 septembrie 2017, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură va organiza cea de-a treia ediţie a evenimentului velo ”Mausolee pe bicicletă”, o modalitate inedită prin care se propune celor pasionaţi de ciclism să descopere istorii din Primul Război Mondial şi să viziteze mausoleele ridicate în cinstea eroilor, în judeţul Vrancea.