FOTO Destinul bisericii de la Mărăşti: bombardată de Armata Română în Primul Război Mondial, reclădită sub domnia Regelui Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica din Mărăşti

La intrarea în biserică a fost aşezată o placă din marmură cu motto-ul ce poartă semnătura Reginei Maria: „Să reclădim cu dragoste în amintirea celor căzuţi aicea”.

În luna iulie a anului 1917, la Mărăşti, armata română a întreprins o ofensivă victorioasă împotriva armatei austro-ungare. Pentru această strălucită victorie, soldaţii români au fost nevoiţi să bombardeze biserica din acest sat. Oficialii armatei române au promis atunci că vor reface de la zero atât biserica, cât şi satul, ceea ce s-a întâmplat după 1920, prin grija Societăţii «Mărăşti», aflată sub patronajul reginei Maria.

Pe 11 iulie 1921 a fost pusă piatra de temelie a ceea ce va avea să devină noua biserică a satului Mărăşti.
Biserica fost construită pe locul celei vechi şi a fost finalizată în anul 1928, fiind inaugurată în data de 22 iulie, în prezenţa Reginei, reprezentanţi ai Guvernului, ai Armatei a 2-a.

Pisania originală a bisericii a fost scrisă în marmură şi amplasată în stânga uşii de intrare, pe aceasta stând scrise următoarele: „Această sfântă şi Dumnezeiască biserică înălţatu-s-au din temelie în zilele marelului şi gloriosului Rege Ferdinand I al României şi Maiestăţii Sale Regina Maria de către Societatea Mărăşti, înfiinţată chiar pe câmpul de luptă în anul 1917 de toţi ostaşii armatei a IX-a, sub Preşedenţia de onoare a generaluluiAlexandru Averescu, comandantul acesteia şi Preşedenţia activă a generalului Alexandru Mărgineanu, comandantul Diviziei a 3-a. Ridicatu-s-au pentru înlocuirea vechei biserici a Mărăştilor, surpată de tunuri în bătălia de la Mărăşti pentru deapururi amintirea izbânzii şi spre veşnica pomenire a vitejilor morţi pentru ţară şi închinatu-s-au prea cinstitului hram al Sfintei şi Marei Muceniţe Maria Magdalena din 24 iulie 1928 în al 11-lea an de la înfrângerea şi alungarea oştilor duşmane şi s-a sfinţit astăzi 10 iulie 1928 sub domnia MS Regelui Mihai I al României şi cârmuirea Alteţei Sale Regale, Principele Nicolae al României, sanctităţii sale Patriarhul doctor Miron Christea şi a d-lui  G. Buzdugan, Înalţi Regenţi fiind cap al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române Prea Fericirea Sa D.D. Dr. Miron Cristea iar pastor şi oblăduitor ai cr stinilor din acest coprins al tarei I.P. Sa D.D.Dr. Pimen, Mitropolit al Moldovei şi Sucevei şi PS Sa D. D. Lucian Episcop al Romanului şi al Bacăului fiind preot paroh al bisericii”.

"Să reclădim cu dragoste"

La intrarea în biserică a fost aşezată o placă din marmură cu motto-ul ce poartă semnătura Reginei Maria: „Să reclădim cu dragoste în amintirea celor căzuţi aicea”.

Biserica are o pictură superbă, originală, realizată de către Ionel Ioanid, laureat la Paris la concursul de bizantinism în pictură bisericească. Pictura a fost finalizată la 1 mai 1927.

Sfinţirea Bisericii Maria Magdalena de la Mărăşti a avut loc pe 10 iunie 1928 cu mare fast, în prezenţa Reginei, reprezentanţi ai Guvernului, ai Armatei a 2-a.

Biserica este pictată în stil bizantin şi, potrivit cerinţelor înscrise în contractul din 12 iulie 1926, printre lucrările sacre prevăzute a fi realizate se regăseau şi portretele regelui Ferdinand I şi al reginei Maria, pe cele două locuri de sub cor, după cum, în dreapta intrării, au fost pictate şi portretele celor doi renumiţi generali, Alexandru Averescu şi Alexandru Mărgineanu. La loc de cinste, la intrarea bisericii, a fost realizată şi Sf. Maria Magdalena, pictură care aminteşte veşnic de hramul sfântului locaş. În final, pictura integrală a bisericii a fost terminată la 1 mai 1927.

Catapeteasma bisericii a fost realizată de sculptorul bucureştean C.M. Babic, aşa cum stă scris pe verso la Porţile Împărăteşti.

A urmat, apoi, înzestrarea sfântului locaş cu toate odoarele necesare, iar la recepţia definitivă, la 29 mai 1928, existau şi lucrări de electrificare, cu dotările corespunzătoare. În completare, s-a construit o clopotniţă, precum şi o casă parohială, recepţia tuturor realizându-se la 9 iunie 1928.

Societatea „Mărăşti” a amenajat şi un nou cimitir al satului, iniţial acesta fiind în curtea bisericii. Cimitirul a fost strămutat în partea de sud a satului, fiind dotat şi cu o împrejmuire solidă. În locul cimitirului s-a amenajat un mic parc, fiind plantat cu verdeaţă şi pomi roditori dispuşi pe lângă gardul bisericii, alături de trandafiri urcători.

După efectuarea acestor lucrări, la 10 iunie 1928, s-a produs cu mare fast serbarea de sfinţire a bisericii din Mărăşti, în prezenţa reginei Maria, a A.S.R. Principele regent Nicolae, reprezentanţi ai Guvernului, clerului, armatei, delegaţi din toate regimentele Armatei a 2-a care au participat la ofensiva de la Mărăşti, împreună cu drapelele unităţilor, decorate cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Acestora li s-au alăturat elevi, autorităţi civile precum şi o mare populaţie.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”