Fostul primar al Focşaniului, condamnat definitiv pentru corupţie, a făcut recurs în casaţie la Înalta Curte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decebal Bacinschi, fostul primar al Focşaniului FOTO: Ştefan Borcea

Aceeaşi decizie a luat-o şi Cristina Costin, fosta şefă de la Serviciul Investiţii din Primăria Focşani. Cei doi au fost condamnaţi cu suspendare. Cei doi ar trebuie să restituie statutului 400.000 de lei, conform decizie instanţei.

Fostul primar al municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, este nemulţumit de condamnarea definitivă la trei ani de închisoare cu suspendare, pronunţată la sfârşitul anului trecut la Curtea de Apel Galaţi şi a introdus recurs în casaţie la instanţa supremă. Aceeaşi decizie a luat-o şi Cristina Costin, fosta şefă de la Serviciul Investiţii din Primăria Focşani, care la rândul său a primit o pedeapsă cu suspendare, dar de 2 ani şi 9 luni, cu măsuri complementare.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost deja stabilit primul termen pentru recursul în casaţie, pe 6 aprilie 2022.

Cei doi au deja popriri pe venituri, instituite de Finanţe, pentru recuperarea prejudiciului de aproape 400.000 de lei.

Decebal Gabriel Bacinschi a fost judecat pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, într-un dosar în care este învinuit că ar fi prejudiciat bugetul oraşului pe care l-a condus timp de 16 ani cu suma de 394.854 de lei.

Primarul Bacinschi a fost acuzat de DNA  de fapte de corupţie în legătură cu atribuirea unui contract pentru iluminatul ornamental de sărbătorile de iarnă, în perioada decembrie 2013-ianuarie 2014, când a atribuit direct şi apoi a plătit, contrar dispoziţiilor legale, pentru un contract privind iluminatul ornamental în Piaţa Unirii.

Procurorii DNA spun că acest contract s-a făcut la un preţ supraevaluat. Primăria Focşani a plătit 496.880 de lei, producându-se astfel un prejudiciu municipiului de 394.854 de lei şi un folos necuvenit firmei SC Total Strada în sumă de 267.482 de lei.

"Procurarea şi montarea efectivă a instalaţiilor de iluminat ornamental în Piaţa Unirii s-a realizat înaintea obţinerii aprobărilor legale privind investiţia, a întocmirii documentaţiei ce a stat la baza achiziţiei şi înaintea semnării contractului cu operatorul economic. Montarea efectivă a instalaţiilor de iluminat ornamental s-a realizat în două etape, respectiv în perioada 3-6 decembrie 2013 şi în perioada 15-18 decembrie. Iniţierea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici a fost demarată începând cu 13.12.2013, de inculpatul Bacinschi Decebal Gabriel, cu ajutorul inculpatei Costin Maria-Cristina. În data de 16.12.2013 a avut loc de îndată sedinţa Consiliului Local al municipiului Focşani şi beneficiind de suportul atât al aparatului de specialitate cât şi al consilierilor locali ai formaţiunii politice din care făcea parte, proiectul de hotărâre iniţiat de inculpatul Bacinschi Decebal Gabriel a fost aprobat cu suma de 500.500 de lei, obţinându-se astfel finanţarea solicitată pentru plata instalaţiei de iluminat ornamental", se arată în rechizitoriu.

Primăria Focşani, sub actualul edil Cristi Misăilă, a refuzat să se constituie parte civilă în acest dosar, astfel că bugetul local pierde o sumă imortantă de bani.

Vă mai recomandăm:

Fostul primar al municipiului Focşani, trimis în judecată pentru corupţie. Ce acuzaţii îi aduc procurorii DNA

Fostul primar al Focşaniului, Decebal Bacinschi, şi administratorul special al societăţii de termoficare au fost condamnaţi definitiv

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două