Edil trimis în judecată după ce sediul primăriei a ars în incendiu. Cum se apără cel acuzat de distrugere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iordache Cazacu, primarul comunei Fitioneşti  FOTO: Facebook/Iordache Cazacu

Incendiul a avut loc în luna ianuarie 2019 iar procurorii au documentat timp de trei ani evenimentul până au trimis dosarul la judecători.

În urmă cu mai bine de trei ani, mai exact pe data de 10 ianuarie 2019, clădirea Primăriei comunei vrâncene Fitioneşti a fost cuprinsă de flăcări şi a ars complet.

Pompierii s-au luptat timp de câteva ore cu flăcările, dar din păcate nu s-a mai putut salva mare lucru din încăperi, cu excepţia unor sume de bani din casierie şi aparatură electronică. În rest, toată arhiva instituţiei a fost mistuită iar procurorii au intrat pe fir.

După trei ani, edilul comunei, Iordache Cazacu, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea iar procesul va începe luna aceasta la Judecătoria din Panciu.

Primarul este acuzat de distrugere din culpă, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani dacă faptele au avut ca urmare un dezastru sau, mai puţin, cu închisoare de la trei luni la un an, pedeapsă care poate fi înlocuită cu amendă dacă „distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.

Primăria a ars complet în incendiu FOTO: ISU Vrancea

De altfel, la vremea respectivă s-a speculat mult pe ideea că edilul ar fi fost cel care a provocat incendiul, în ideea că era vizat în mai multe dosare penale la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar prin distrugerea documentelor s-ar fi şters urmele faptelor de corupţie.

Ba chiar opozanţii politici ai primarului i-au făcut plângere în acest sens şi nu se ştie dacă trimiterea în judecată a edilului are legătură cu acele sesizări. Cert este că Iordache Cazacu a scăpat de unele dosare de la DNA, fiind achitat în două procese de corupţie. Acesta ne-a spus că învinuirile actuale ale procurorilor sunt hilare

„Am fost trimis în judecată pentru că acel horn de la care a luat foc clădirea nu a fost bine protejat. Şi că era o temperatură prea mare în camera centralei. De parcă asta era atribuţia mea. În ziua respectivă lucram personal pe un utilaj al primăriei, la deszăpezire, şi am fost anunţat că iese fum. Am ajuns imediat la primărie, în camera centralei nu era nimic, dar în scurt timp am văzut un fum negru. Împreună cu viceprimarul şi alţi angajaţi am început să evacuăm, pentru că se declanşase focul”, ne-a declarat Iordache Cazacu cum au decurs evenimentele.

El neagă faptul că a dorit distrugerea documentelor, precizându-ne că procurorii DNA au avut acces la ele cu patru luni înainte de incendiu, când au ridicat mai multe acte care ulterior au fost predate primăriei.

Ce se ştie sigur, din concluziile pompierilor vrânceni, cauza oficială a incendiului a fost „efectul termic produs de un coş de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materiale combustibile”, potrivit ISU Vrancea.

În ce priveşte clădirea Primăriei, un an mai târziu autorităţile au reuşit să inaugureze o alt sediu aflat la momentul incendiului în construcţie, iar imobilul mistuit va rămâne aşa până la finalizarea procesului, deşi există un proiect aprobat la Compania Naţională de Investiţii pentru o nouă construcţie de interes local.

Vă mai recomandăm:

FOTO VIDEO Sediul Primăriei comunei Fitioneşti a luat foc

Cum a rămas fără casă un primar din Vrancea, executat pentru o datorie mare. Edilul are probleme şi cu DNA

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant