Cum a fost şters de pe hartă un sat întreg din Vrancea după marile alunecări de teren din anul 1970

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul local al Şcolii din Lacul lui Baban, grav avariat în urma alunecărilor de teren din mai 1970, aşa cum arăta pe 20 mai 1970 – Foto C.Bălan 1970

După inundaţiile şi alunecările de teren din 1970, reşedinţa comunei Lacu lui Baban s-a mutat la Gura Caliţei, iar comuna a luat numele satului de reşedinţă.

Marile alunecări de teren din anul 1970 din zona Vrancea au dus la ştergerea de pe hartă a unei localităţi întregi. Este vorba despre satul Lacu lui Baban, care a fost cea mai importantă localitate de pe teritoriul actualei comune Gura Caliţei.

Lacu lui Baban a fost declarat atunci „sat în dezafectare”. Din monografia profesorului Mihai Momanu şi a inginerului Corneliu Bălan aflăm că foarte mulţi locuitori din această zonă s-au refugiat în comuna vecină, Dumbrăveni.

„În anul 1969, s-a dat în folosinţă noul local al Primăriei, dar la scurt timp după inaugurarea sa au avut loc marile alunecări de teren din 1970, care l-au afectat, determinând mutarea sediului primăriei în casele fostului proprietar Mişu Bogdan din Gura Caliţei, schimbându-se atât satul de reşedinţă al comunei cât şi denumirea acesteia. Această situaţie a afectat foarte mult o parte a cetăţenilor din satul Lacu lui Baban, care se mândreau cu vechimea comunei lor şi care considerau pripită şi nejustificată atât demolarea localului primăriei, afectat doar parţial de alunecări cât şi schimbarea reşedinţei comunei. Aceste alunecări de teren din mai 1970 au dus şi la avarierea noului local de şcoală dat în folosinţă cu câţiva ani mai înainte şi a multor locuinţe. A venit şi armata pentru a ajuta la restabilirea circulaţiei, au venit reporterii de la radio şi televiziune, printre care şi cunoscutul realizator de televiziune Aristide Buhoiu, care a transmis reportaje privind alunecările de teren şi consecinţele acestora, iar satul Lacul lui Baban a devenit sat în dezafectare, perspectivele sale de dezvoltare fiind limitate”, arată autorii monografiei. 

Marile alunecări de teren din anul 1970 au afectat şi localul nou de şcoală. Fiind avariat în noaptea de 19 – 20 mai 1970, localul a început pur şi simplu să se prăbuşească.

Mobilierul şi materialele didactice au fost salvate de către echipele formate din cadre didactice, elevi şi cetăţeni şi depozitate apoi în vechiul local de şcoală.

Alertaţi, au sosit  la faţa locului reprezentanţi ai organelor judeţene şi centrale, în frunte cu primul secretar al Comitetului Judeţean al PCR, Simion Dobrovici şi cu Petre Lupu, ministrul muncii, care au luat măsuri imediate.

„Sunt trimise unităţi ale armatei pentru a ajuta la restabilirea circulaţiei. Până la sfârşitul anului şcolar, cursurile şcolare s-au desfăşurat în corturile militare româneşti, instalate ceva mai sus de şcoală, în livada I.A.S. Coteşti. În aceste corturi au fost amenajate bănci, catedre şi table şcolare, direct pe iarbă. Satul Lacul lui Baban, în urma alunecărilor, a fost declarat sat în dezafectare prin decret al Consiliului de Stat şi în consecinţă, nu mai era voie să se construiască nimic”, scrie profesorul Mihai Momanu în lucrarea sa.

Oamenii nu au plecat totuşi din sat, ci au continuat să-şi construiască case în zonă. În cele din urmă, comisia de anchetă condusă reprezentanţii Parctidului Comunist Român şi-au dat acordul pentru finalizarea localului de şcoală, ceea ce a fost totuşi o concesie acordată satului.

Alunecările de teren au afectat atunci şi satul vecin Dealul Lung, de unde au plecat de asemenea mai multe familii, stabilindu-şi domiciliul şi întemeindu-şi gospodării fie în Dumbrăveni, sau la Gugeşti, unde au întemeiat chiar un cătun al comunei numit Satul Nou.

Astăzi, în satul Lacu lui Baban locuiesc peste 300 de familii. Teama oamenilor de alunecările de teren nu a dispărut, mai ales că în ultimii doi ani alte sate componente ale comunei Gura Caliţei, cum este Raşca şi Dealul Lung, au fost afectate după ce pământul a luat-o din nou la vale.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor