Cultul personalității în timpul Regelui Carol al II-lea. Cum s-a manifestat în Vrancea

0
Publicat:

Regele Carol al II-lea a fost personaj extrem de controversat, care a condus între 1930-1940 Regatul României Mari. A dus o politică total despotică și s-a înconjurat de o camarilă păguboasă pentru țară.

Regele Carol al II-lea FOTO: historia.ro

La începutul anului 1938, România trăia mari frământări politice interne. Este momentul când Regele Carol al II-lea simte nevoia să facă o schimbare majoră, cauzată şi de demisia neaşteptată a prim-ministrului Octavian Goga, care nu a rezistat în fruntea Guvernului decât ceva mai mult de o lună.

Pe 11 februarie 1938, Regele Carol al II-lea şi-a constituit propriul guvern, avându-l alături pe primul patriarh al României, Miron Cristea.

Tot în februarie, el a semnat decretul de promulgare a noii Constituţii care legifera sfârşitul regimului parlamentar în România şi instaurarea dictaturii.

Practic, toate puterile erau concentrate în mâna Regelui, fapt care i-a permis să instaureze un regim autoritar. Carol al II-lea și-a numit oameni în teritoriu, iar orice altă activitate politică era considerată clandestină.

Istoricii spun că a fost perioada când s-a manifestat cu preponderență cultul personalităţii, lucru care nu era caracteristic până atunci.

Din documentele de arhivă rezultă că autorităţile au impus achiziţionarea de sute de tablouri cu chipul lui Carol la II-lea.

În județul Putna, actuala Vrancea, în urma unui control a fost trimisă o adresă Prefecturii Pcare informa că în birourile preşedinţilor Tribunalului şi Procuraturii nu se găseau pe perete portretul Regelui Carol al II-lea şi se dispunea luarea de măsuri ca toate localurile oficiale să fie înzestrate cu portretul regelui.

„Deşi autorităţile putnene aveau nevoie de 200 de portrete ale Regelui şi 122 ale rezidentului regal (n.a. - marele istoric Constantin C. Giurescu, om al Curții regale), la finele lunii martie a anului 1939 Constantin C. Giurescu decidea să se achiziţioneze doar portretul regelui Carol al II-lea. Dovedind ataşament faţă de profesionalismul şi mai ales caracterul rezidentului regal Constantin C. Giurescu, într-un timp foarte scurt autorităţile din 26 de comune putnene au achiziţionat peste 100 de portrete ale acestuia, în valoare de 16.500 de lei”, spune istoricul focşănean Ionuţ Iliescu, de la Muzeul Vrancei.

Propagandă și cenzură cu sediul la Focșani

Tot în aceeaşi perioadă a fost înfiinţat un Minister al Propagandei, coordonat de aceeaşi rezidenţi regali, comitet care avea sarcina de a combate „zvonurile provocatoare şi dăunătoare intereselor naţionale".

Rezidenţii regali şi prefecţii erau obligaţi să aplice cele mai severe pedepse funcţionarilor care alarmau fără temei opinia publică. La 30 iulie 1940 s-au pus bazele Comitetului Judeţean de Informaţie şi Propagandă, cu sediul la Focşani.

Din comitet făceau parte prefectul, profesori, dar şi preoţi, care aveau rolul de a aduce „o redresare morală, vorbind locuitorilor în biserică despre dragostea de neam, de legătura sufletului românesc cu provincia de peste Prut, să insufle nădejdea într-apropiată realipire, să creeze o stare de încredere în măsurile luate de guvern şi în viitorul ţării”, după cum se precizează într-un document de arhivă.

Acest comitet mai răspundea şi de difuzarea ştirilor oficiale în rândul opiniei publice.

„În luna august, prefectul judeţului Putna, colonelul Vasile Ionescu, informa rezidentul regal cu privire la cenzura aplicată unor articole în ziarul local naţionalist Sentinela, deoarece aveau un ton alarmist, blamând poporul român şi folosind cuvinte josnice şi ameninţătoare. Acelaşi rezident trimitea Prefecturii o serie de măsuri în ceea ce priveşte cenzura. Aflăm pe această cale că erau interzise atacurile la adresa Coroanei, Familiei Regale, Monarhiei, Dinastiei, persoanelor din anturajul regelui Carol al II-lea”, spune istoricul Ionuţ Iliescu despre documentele găsite în arhivă.

Măsurile erau însă mult mai multe şi erau cenzurate de asemenea atacurile şi ofensele contra şefilor de state străine, fie ei capete încoronate sau preşedinţi de republici.

„O categorie aparte o formau interdicţiile referitoare la filmări, picturi sau schiţe vizând zona frontierei, lucrările de artă, fabrici sau uzine de război, militare sau civile, orice fel de stabilimente păzite de armată, interiorul fabricilor militare, regiunile petrolifere”, mai precizează Iliescu.

Dictatura carlistă a luat sfârşit în vara anului 1940, după ce, izolată pe plan internaţional, România avea să accepte pierderea Transilvaniei de Nord, Bucovinei de Nord şi Basarabiei. Presat de aceste evenimente, Carol al II-lea l-a adus la putere pe generalul Ion Antonescu, apoi a abdicat în favoarea fiului regelui, Mihai.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi