Comuna din Vrancea unde s-a vaccinat echipa OMS. Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au ajuns la Suraia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezenanţii OMS s-au vaccinat la centrul din Suraia, Vrancea Sursa OMS

Trei funcţionari de la World Health Organization Office for România au venit să vadă condiţiile în care funcţionează centrul de la Suraia, dar cu această ocazie erau programaţi şi pentru vaccinarea împotriva COVID-19.

Comuna Suraia din judeţul Vrancea a devenit un reper pe harta ţării în materie de vaccinare împotriva COVID-19, aici fiind amenajat în sala de sport a comunităţii unul dintre cele mai active centre de vaccinare, cu patru fluxuri.

În cursul zilei de joi, 1 aprilie, la centrul de vaccinare de la Suraia a ajuns şi o echipă din partea Biroului din România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). 

GALERIE FOTO DIN SURAIA

Cu această ocazie, reprezentanţii OMS au vizitat centrul, au stat de vorbă cu primarul, cu directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, şi cu ceilalţi oameni care se ocupă de centrul de la Suraia.

Vizita a mai avut un scop, întrucât funcţionarii OMS, trei la număr, erau programaţi să se vaccineze împotriva COVID-19 chiar aici. Ceea ce s-a şi întâmplat.

”Am avut onoarea ca o echipă de specialişti din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii OMS World Health Organization Office for România să se programeze pentru vaccin la centrul din localitatea noastră. Reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România au vizitat centrul de vaccinare şi s-au declarat mulţumiţi de modul de organizare dar şi de personalul medical calificat care îşi desfăşoară activitatea aici. Mulţumim pentru încredere! Împreună putem reuşi!”, a transmis Maria Stroe, primarul comunei Suraia.

Caramitru s-a vaccinat tot la Suraia

Aşa cum am menţionat, comuna Suraia a devenit principalul centru de vaccinare din Vrancea, după ce primarul din Focşani a refuzat să ia în administrare cel mai mare spaţiu din Focşani în care s-a desfăşurat până pe 1 aprilie campania de vaccinare. La Suraia s-a vaccinat inclusiv Andrei Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, una dintre cele mai vizibile voci pe reţelele de socializare.

„M-am vaccinat. Prima doză, Moderna. În Suraia, Vrancea - un sat prosper, care arată foarte bine. Cei de la centrul de vaccinare (o sala de sport foarte bine echipată) au fost excepţionali, le mulţumesc. Este o mare uşurare. Ştiinţă şi tehnologie de top top fraţilor - asta e singura soluţie ca sa ieşim din situaţia asta şi sa fim sănătoşi. Recomand 1000% să vă programaţi pe platformă dacă nu aţi făcut-o deja”, a scris Andrei Caramitru pe pagina de Facebook.

La acest centru sunt vaccinate, zilnic, în jur de 500 de persoane din toate judeţele ţării, după ce s-au înscris pe platforma de programare.

Vă mai recomandăm:

Când DSP şi Primăria Focşani se ceartă, suferă populaţia. Vrâncenii programaţi la vaccinare la Casa Armatei, relocaţi la Suraia

Un nou centru de imunizare împotriva COVID-19, în Focşani, la Colegiul Naţional Pedagogic “Spiru Haret”

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”