Cine a fost  Eduard Hübsch, părintele Imnului Regal. Caragiale a militat pentru ridicarea unei statui în onoarea marelui muzician

Repertoriul lui Eduard Hubsch a fost unui variat şi a avut o activitate intensă în cei 36 de ani pe care i-a petrecut în România, fapt pentru care în 1884 a fost distins cu titlul de ofiţer al Academiei Artelor Frumoase din Paris.

Eduard Hubsch este cunoscut în ţara noastră ca fiind muzicologul care a compus Imnul regal român, dar activitatea sa în ţara noastră a fost mult mai laborioasă. S-a născut în anul 1833, într-o localitate din Slovacia şi a făcut studii muzicale la Praga şi la Viena, ceea ce i-a permis să cânte ca violonist în diferite orchestre, precum şi cea din Hamburg, renumită la acea vreme.

Un talent muzical înnăscut, Hubsch a preferat la un moment al vieţii sale, când cariera se afla abia la început, să vină în România, la Iaşi, ca angajat al Teatrului Naţional, pe post de violonist. În paralel, a fost atras de muzica  militară, iar în calitate de dirijor al Fanfarei Pompierilor din Bucureşti a avut mai multe compoziţii de această factură. De altfel, până la finalul vieţii sale, în 1894, Hubsch a fost inspector general al muzicilor militare în cadrul Ministerului de Război, unde avea grad de căpitan, punându-şi din plin amprenta asupra organizării şi funcţionării fanfarelor militare.

Probabil acest lucru l-a inspirat să compună ceea ce avea să devină vreme de aproape şapte decenii imnul naţional al ţării, numit şi Imnul Regal. Încă din anul 1862, a fost organizat un concurs pentru imnul naţional, iar Eduard Hubsch s-a remarcat prin piesa Marş trimfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor, care a devenit imn în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Mai târziu, în anul 1881, la încoronarea regelui Carol I, Vasile Alecsandri a scris textul Imnului regal român, iar Hubsch a compus muzica.

Baghete de fildeş de la Regele Carol I

"Ca semn al recunoaşterii sale ca organizator al muzicii militare şi compozitor, Hubsch a primit din partea Majestăţii Sale, regele Carol I, două baghete expuse în Tezaurul Istoric. Cele două baghete sunt din fildeş, cu aplicaţii de aur emailat şi cifra regală. Prima baghetă este sculptată şi are două monograme confecţionate din aur şi încrustată cu briliante. În partea superioară din aur este dispusă coroana regală. La mijlocul baghetei este o cunună de aur lucrată şi emailată verde, punctată cu diamante. Partea inferioară a baghetei este marcată cu o placă de aur. Cea de a doua baghetă din fildeş este formată din două părţi, având în partea superioară o monogramă din aur, prinsă într-un singur nit", descrie Florentina Manuela Tăbăcilă, istoric la Muzeul Naţional al României, pentru revista Ţara Bârsei.

Repertoriul său a fost unui variat şi a avut o activitate intensă în cei 36 de ani pe care i-a petrecut în România, fapt pentru care în 1884 a fost distins cu titlul de ofiţer al Academiei Artelor Frumoase din Paris.

Potrivit istoricilor, Hubsch avea un umor ieşit din comun, din vremea sa circulând o anecdotă care conturează personalitatea sa puternică.

"Hubsch, care tocmai fusese avansat maior de fanfară şi capelmaistru, a fost invitat de un comandor de corp de armată să viziteze linia întâi a frontului de luptă, dar el a refuzat spunând că un glonţ care l–ar lovi pe comandant i-ar aduce acestuia glorie şi un serviciu funerar de demnitar, dar unul care l-ar lovi pe el ar provoca decesul muzicii oştirii", mai spune Florentina Manuela Tăbăcilă.

Ţara lui Hubsch

Despre autorul Imnului Regal a scris chiar marele clasic al literaturii române, I.L. Caragiale, care în ziarul Moftul Român i-a închinat un articol în care făcea apel la români pentru o subscripţie publică în vederea ridicării unei statui închinate lui Hubsch.

"Muzicant de mare talent şi om de mult spirit — în afară de atâtea frumoase compoziţional muzicale şi în afară de atâtea şi atâtea glume neuitate, el ne-a lăsat două producţiuni ale spiritului său în adevăr nepieritoare.

“Cât va exista o ţară românească se va cânta măreţul imn regal Trăiască regele ! compus de Hübsch ! Cât va fi ţara românească, ea va fi ţara lui Hübsch !
Trăiască ţara lui Hübsch !

Rămână veşnic în picioare statuia eroului nostru spre pomenire !

- Ei ! Dar ne va întreba cititorul. Bine, Hübsch merită fără-ndoială o statuie şi proiectul Moftului român este admirabil, o adevărată operă de artă, operă plină de adevăr şi de inspiraţie. Dar fondurile? Unde sunt fondurile?
 - O, Doamne ! Am putea răspunde noi; am văzut multe fonduri fără statuie, ce mirare să vedem odată o statuie fără fonduri ? Şi pe urmă să nu uităm a spune că şi noi ne-am gândit să deschidem liste de subscripţiuni pentru scopul nostru, şi punem multe speranţe în obolul publicului românesc.

Haide ! Grăbiţi-vă de subscrieţi voi toţi câţi n-aveţi de dimineaţă până seara pe buze decât vorbele sacramentale care le-a prins Hübsch ca să pecetluiască locul şi vremea noastră”, scria  I. L. Caragiale în articolul Ţara lui Hübsch.

O statuie nu s-a ridicat în memoria părintelui Imnului Regal, dar Eduard Hubsch rămâne în conştiinţa poporului român ca un mare muzician.