„Ceauşescu ne oferea stabilitate şi siguranţă!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi dintre focşăneni sunt convinşi că acum o duc mai rău ca pe vremea „Răposatului". Măsurile de austeritate impuse de guvernanţi creează haos în rândul oamenilor de rând, care nu mai reuşesc să drămuiască banul, ajungând să trăiască la limita existenţei.

Tăieri de salarii şi pensii, impozite peste impozite şi greve generale. Un tablou trist, la care, după 20 de ani de libertate, focşănenii apăsaţi de restricţiile epocii ceauşiste nu s-ar fi gândit.

Însă, puşi în faţa faptului împlinit, cei mai mulţi dintre ei sunt convinşi că acum trăiesc mult mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu.
Este şi cazul familiei Stan, doi pensionari care cu greu pot face faţă cheltuielilor lunare, fiind profund dezamăgiţi de faptul că singura lor fiică trebuie să-şi câştige existenţa printre străini.

Exclusiv: Secretar de Primărie cu salariu aproape egal cu al preşedintelui Traian Băsescu

„Era mai bine de o mie de ori pe timpul lui Ceauşescu. Imediat ce ne-am căsătorit am primit un apartament în care stăm şi acum, aveam locuri de muncă, iar din cei 2.000 de lei pe care îi câştigam reuşeam să mai punem şi deoparte. Acum, de-abia ne descurcăm din pensie şi nu putem oferi niciun ajutor fetei noastre care trebuie să stea cu doi copii în Italia că aici nu-şi găseşte de muncă", spune Alexandru Stan, de 62 de ani.

Şi Ion Voicu, contabil şef la Cooperativa de Consum pe vremea dictatorului, îl regretă pe 'Nea Nicu'. „Fiind în funcţie de conducere aveam un salariu mare, de 4.000 de lei, bani din care dacă reuşeai să găseşti mâncare îţi mai şi rămânea. Dar acum, deşi alimentele sunt la discreţie nu poţi cumpăra tot ce îţi doreşti", spune Voicu, de 58 de ani.

„Frică de schimbare"

Psihologul Lili Mihai este de părere că la baza acestor regrete se află lipsa siguranţei şi teama faţă de schimbare. „În perioada ceauşistă nevoile de securitate erau asigurate, pe când acum fiecare zi este o nouă provocare. De asemenea, oamenii au frică de schimbare, care presupune modificări atât în planul personal, cât şi în cel social", declară Lili Mihai.

Reduceri în toate sectoarele

Planul de austeritate impus de guvernanţi prevede diminuarea salariilor din sectorul bugetar cu 25%, a pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru mămici cu 15%, sistarea plăţilor compensatorii pentru persoanele concediate sau îngheţarea pensionărilor anticipate, măsuri care vor intra în vigoare începând de mâine.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii