Ce pensii de lux primesc “specialii” din  Vrancea. Un fost magistrat, mai tare de zece ori decât un fost medic chirurg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Vrancea, sunt înregistraţi la Casa Judeţeană de Pensii 77.342 de pensionari care primesc dreptul în baza Legii 263/2010 şi 65 de pensionari beneficiari de drepturi speciale.

Vrancea plăteşte, prin intermediul Casei Judeţene de Pensii,  65 de pensii de serviciu unor magistraţi, grefieri, auditori ai Curţii de Conturi, aviatori. Cele mai mari pensii speciale le încasează foştii magistraţi, unii dintre ei atingând pragul de aproape 20.000 de lei pe lună.

În top 5 al pensiilor speciale se află foşti judecători şi procurori, care încasează, în ordine, următoarele drepturi: 19.929 de lei, 19.863 de lei, 17.383 de lei, 17.826 de lei şi 16.746 de lei.

Vrancea mai are însă şi 77.342 de pensionari care primesc drepturi conform Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, în baza principiului contributivităţii.

Din acest punct de vedere, cea mai mare pensie o încasează un fost conducător  de întreprindere privată, care primeşte lunar 7.934 de lei.

Acesta este urmat la distanţă de alte persoane care au avut salarii mari în mediul privat, astfel că încasează în prezent pensii de 5.642 de lei, 5.566 de lei, 5.390 de lei şi 5.330 de lei. Cea mai mică pensie are o valoare de 520 de lei.

Pensii mari încasează şi foştii ofiţeri din rândul poliţiei sau generali de armată, unii chiar de peste 10.000 de lei pe lună, dar aceştia fac obiectul sistemului pensiilor militare.

Spre comparaţie, un profesor care a deţinut funcţii de conducere, respectiv director de şcoală, inpector şcolar etc, primeşte lunar o pensie de 2.500 de lei, pensia medie a unui cadru didactic cu vechime completă este de 1.500 de lei.

Totodată, un medic chirurg, care a salvat de la moarte multe vieţi în cariera sa încasează o pensie de 2.300 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!