Casa Pruncu din Focşani, un imobil plin de istorie uitat în curtea Colegiului Naţional "Al. I. Cuza"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prezent, imobilul monument istoric din curtea Colegiului Naţional „Al I. Cuza” se află în proprietatea Primăriei Focşani.

De ceva vreme se desfăşoară o intensă campanie pentru salvarea caselor monument. Cu mai mult sau mai puţin succes,  acţiunea este binevenită şi sperăm să înregistreze şi ceva rezultate, însă există şi destule impedimente.

Multe case sunt proprietăţi particulare, iar stăpânii lor locuiesc prin diferite colţuri ale  ţării sau Europei.

Mijloacele de convingere  a proprietarilor că aceste clădiri monument ar trebui reabilitate sau măcar conservate sunt  limitate, iar strădaniile autorităţilor, dacă acestea există,   sunt lipsite de rezultate satisfăcătoare. 

Există însă câteva situaţii când casele monument aparţin chiar instituţiilor  şi nici aici nu se constată prea mult efort de salvare a superbelor imobile. 

Un exemplu elocvent este Casa Pruncu, care în anii 1930 era printre cele mai frumoase imobile din Focşani iar astăzi riscă să se dărâme.

Acest imobil a fost cumpărat de Statul Roman de la urmaşii  celebrului antiunionist Iordache Pruncu  şi amenajat pentru trebuinţele  Liceului de Fete Focşani,  până la construirea, după 1930, a actualului  corp de clădire ce adăposteşte  Colegiul Naţional „Al I Cuza”.  

"Minunata clădire Pruncu a rămas ascunsă  şi a pierdut în zeci de reparaţii  caracteristicile arhitecturale deosebite. Vechimea clădirii este impresionantă.  Ea figura pe o hartă a Focşanilor Moldovei la 1855  şi cu siguranţă era construită mai devreme,  poate  imediat după 1827,  când Iordache Pruncu s-a instalat în Focşani şi s-a căsătorit  cu o localnică.  Alături de această proprietate se mai poate admira, de către cei care mai aruncă o privire, gardul monumental construit din cărămidă şi astupat deasupra cu un acoperiş din tiglă roşiatică, împrejmuire asemănătoare cu cea de la Şcoala „Anghel Saligny” sau cu cea care delimitează Biserica Stamatineşti de Colegiul „Gh. Asachi”. Toate aceste împrejmuiri, costisitoare  la momentul construirii lor  laolaltă cu clădirile, au fost ridicate de marii proprietari Pruncu, Dăscalescu, Stamatin, pe de o parte ca să arate orăşenilor potenta lor financiară  şi pe de altă parte să nu rămână unul mai prejos decât altul", spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

În prima jumătate a sec XIX, cei trei mari boieri din Focşanii Moldovei, reprezentativi chiar şi la  nivelul întregii Moldove erau personaje influenţe, care găzduiau domnitori,  iar în casele lor aveau loc nunţi domneşti. Urmaşii acestor  boieri influenţi nu s-au ridicat la înălţimea părinţilor şi bunicilor lor şi au părăsit aceste pământuri putnene,  stabilindu -se  dacă nu prin Europa, măcar la Iaşi, Galaţi sau Bucureşti. 

Faima boierilor de sec XIX din Focşani a murit o dată cu ei, iar secolul XX a prins micul târg Focşani, cel căruia Mică Unire  părea să-i hărăzească un destin măreţ,  ca un biet orăşel provincial, fără nume sonore între graniţele sale şi fără susţinere solidă în capitala ţării. 

Întorcandu -ne la Casa Pruncu, putem concluziona că, indiferent de cât de veche sau renumită este aceasta, oricât de imposibilă ar părea o restaurare corectă , oricât de costisitoare ,  un astfel de imobil nu trebuie să piară din oraş.

Mai puteţi citi:

Biserica negustorilor ruşi de vinuri de la Odobeşti, construită în 1777, monument istoric în ruină

FOTO Record: 62 de ani, cel mai lung proces din Ţinutul Vrancei

FOTO Casa unde s-a semnat armistiţiul între România şi Puterile Centrale din Primul Război Mondial, în ruină şi vânată de samsari


 

Mai multe pentru tine:
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi cu cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Vocea României 2025. Cine este adolescenta de 16 ani care a întors toate scaunele în primele secunde: „Nu am auzit așa ceva în viața mea”
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță