„Căprioarele“ din dosarul lui Oprişan, eliberate sub control judiciar. Expertele care au vrut să-l albească pe baron nu au voie să părăsească ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ileana Roxana Cernea (Pintea) îşi va continua judcata cu DNA

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au hotărât vineri, 13 februarie, luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena Valentina Muşuroiu, care au fost trimise în judecată pentru că ar fi încercat să „albească” dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan.

După ce săptămâna trecută, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a dispus menţinerea arestării preventive a celor două experte din dosarul „Căprioara”, vineri, în urma contestaţiei depuse de Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena Valentina Muşuroiu magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au dispus măsura că este suficientă măsura controlului judiciar faţă de experte, cu anumite obligaţii.

Ele trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemate, trebuie să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei.

Cernea ( Pintea ) Ileana Roxana trebuie să se prezinte la Postul de Poliţie Floreşti din comuna Floreşti, judeţul Cluj desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte este chemată, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru  Muşuroiu Elena – Valentina, care trebuie să se prezinte la Poliţia Locală Sector 1 Bucureşti desemnată cu supravegherea.

Totodată, acestea nu au voie să părăsească ţara decât cu încuviinţarea organului judiciar, fiind atenţionate că dacă încalcă una din măsurile stabilite de instanţă se întorc în arest.

Pe 3 februarie, Direcţia Naţională Anticorupţie le-a trimis în judecată pe Ileana Roxana Cernea (Pintea), învinuită de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual şi Elena Valentina Muşuroiu, pentru complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu. La rândul său, expertul focşănean Liviu Macovei este trimis în judecată în stare de libertate pentru complicitate la abuz în serviciu.

Experţii sunt acuzaţi că ar fi încercat să-i „albească” dosarul de corupţie al lui Marian Oprişan, achitat recent la Judecătoria Cluj-Napoca, în primă instanţă.

Mai puteţi citi:

Expertele din dosarul "Căprioara", trimise în judecată în stare de arest

Procurorii DNA s-au mişcat repede şi în doar trei săptămâni au reuşit să instrumenteze dosarul în care au fost arestate expertele din dosarul lui Marian Oprişan.

STENOGRAME Cum s-au străduit cele două experte să-i "albească" dosarul baronului Oprişan: „Ai păstrat linia care a fost stabilită de la început“

Cele două experte contabile din dosarul lui Marian Oprişan au fost reţinute de procurorii DNA, fiind acuzate că au blătuit felul în care să facă expertizele astfel încât să nu existe nici un prejudiciu.
 


 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată