VIDEO Ambulanţă cu pacienţi pentru dializă, implicată într-un accident. O persoană a decedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pacienţii au suferit răni uşoare şi au ajuns la spital unde au primit îngrijiri medicale

Şase pacienţi care se întorceau cu salvarea de la dializă au fost implicaţi într-un accident, în localitatea Radovan. Ambulanţa în care se aflau bolnavii a fost lovită în plin de şoferul unui microbuz.

Şase pacienţi au ajuns la Spitalul Judeţean din Craiova, iar în această dimineaţă o femeie a decedat din cauza leziunilor. Bolnavii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Craiova unde au primit îngrijiri medicale.

VIDEO

Ambulanţă cu pacienţi pentru dializă, implicată într-un accident

Accidentul a avut loc aseară în localitatea Radovan. Şoferul unui autoturism Opel a lovit o căruţă nesemnalizată, iar conducătorul auto al unui microbuz a tras de volan stânga a intrat pe contrsens şi a lovit în plin ambulanţa în care se aflau pacienţii.

Poliţiştii au de,arat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
     
 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”