Unde s-a ajuns în România: Sindicalist fugărit de prefectul de Dolj pe holurile Palatului Administrativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Palatul Administrativ doljean a fost astăzi scena unei confruntări greu de imaginat. Prefectul de Dolj Eugen Georgescu este acuzat de un sindicalist din Dolj, preşedinte la nivel naţional al Sindicatului din Administraţia Publică „Forţa Legii”, că l-a agresat.

Potrivit lui Dămureanu, prefectul i-a spus în cursul serii la telefon că îl aşteaptă la biroul său din prefectură a doua zi pentru discuţii referitoare la mitingul funcţionarilor din 1 iunie. „Mi-a spus aseară că vrea să dicutăm cu condescendenţă”,a declarat sindicalistul. Acesta susţine că a vrut să stea astăzi de vorbă cu prefectul şi, aflându-se în antecamera biroului înaltului funcţionar public, a observat plăcuţa inscripţionată „Zonă de securitate”, pe care a vrut să o fotografieze. „Mă pregăteam să fac fotografia când a deschis prefectul uşa şi a vrut să mă prindă de mână. Eu am fugit, iar el a fugit după mine”, a spus Dămureanu. Jurnaliştii acreditaţi pe lângă Instituţia Prefectului au putut auzi pe hol ţipetele lui Dămureanu care solicita ajutorul presei. Eugen Georgescu a fost văzut alergând spre ieşirea Palatului Administrativ, în încercarea de a-l prinde pe sindicalist.

Georgescu susţine însă că altercaţia este una inventată de Ringo Dămureanu şi că sindicalistul a încălcat noul Regulamentul de ordine interioară adoptat recent. Într-un articol din document se stipulează faptul că filmatul şi fotografiatul în Palatul Administrativ se fac doar cu acordul prefectului. „Omul încălcase regulamentul şi făcea poze în zonă interzisă şi se ferea de mine. Când am încercat să văd cine e, a luat-o la fugă şi a început să ţipe după presă. Am văzut doar că fuge unu’! Nu vreau să am cu el nici un fel de dialog. E acţionat în instanţă şi el a venit, ca justificare, pentru că m-a făcut securist, să pozeze zona de securitate, poate consideră că asta e justificarea lui că m-a acuzat, altă logică nu avea. Altfel, ce logică are să pozezi o tablă? Nu am văzut nici dacă avea telefon sau aparat, decât am văzut ceva fugind”,a spus Georgescu.

Dămureanu a fost oprit de jandarmi la ieşire şi împiedicat să iasă din instituţie. „Au cerut să vadă telefonul, să vadă dacă am fotografiat ceva”, a spus Dămureanu. De altfel, jandarmii au recunoscut în faţa reporterilor „Adevărul de Seară” că au intervenit la solicitarea prefectului.

„Vom depune plângere penală dar şi la Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici”,a mai spus Dămureanu.

Ascultă declaraţia integrală a lui Ringo Dămureanu:

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!