Un şofer fără permis din Craiova le-a dat de furcă poliţiştilor. A gonit prin tot cartierul Valea Roşie şi a lovit două maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii l-au urmărit prin tot cartierul Valea Roşie pe şoferul fără permis de conducere

Gabriel Băcanu, în vârstă de 25 de ani, din Craiova, circula aseară cu viteză în cartierul  Valea Roşie, iar poliţiştii i-au făcut semn să tragă pe dreapta. Bărbatul şi-a văzut în continuare de drum şi a gonit printre străduţe.

Şoferul a oprit autoturismul înmatriculat în Bulgaria abia când a intrat în două maşini. Gabriel Băcanu a fugit de la locul faptei, însă poliţiştii au reuşit să îi prindă pe cei doi pasageri care îl însoţeau.

La volan fără permis

Gabriel Băcanu, în vârstă de 25 de ani, din Craiova, s-a urcat la volanului unui Citroen fără a avea permis de conducere. „Pe numele craioveanului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere“, a declarat agent principal Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Bărbatul care s-a urcat la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere este în continuare căutat de oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian