Un oltean a vrut să-şi răpească amanta de pe stradă. „Nu-l mai vreau, e prea gelos“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii craioveni au fost sesizaţi că o femeie a fost lovită şi apoi urcată cu forţa într-o maşină. Ulterior, s-a stabilit că cei doi erau din aceeaşi comună. Vecinii şi-au făcut cruce când au auzit ce s-a întâmplat.

Totul s-a întâmplat pe o stradă din Craiova. Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost văzut cum a lovit cu pumnul în faţă o femeie şi a urcat-o cu forţa în maşină. Alertaţi, poliţiştii au identificat autoturismul şi imediat i-au condus pe cei doi la sediul IPJ pentru a stabili ce se întâmplase.

Aici s-a stabilit că agresorul şi victima se cunoşteau, de fapt, Fiind consăteni, ambii având domiciliul în localitatea doljeană Lipovu. Femeia a povestit că i-a cerut bărbatului să o lase în pace, să nu o mai urmărească, dar acesta a reacţionat extrem de violent. A depus plângere împotriva acestuia, iar poliţiştii au emis imediat o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Vestea că între cei doi a izbucnit un astfel de scandal a ajuns imediat la urechile oamenilor din Lipovu. Şi, bineînţeles, fiecare a început să-şi dea cu părerea. "Dom'ne, el e însurat. Trebuia s-o lase în pace. Dacă ea n-a mai vrut, s-o lase... Ce zice nevasta lui acum? De ce s-a dus s-o urmărească la Craiova şi, uite, acum, e la puşcărie.... Fata nu l-a mai vrut. <Nu mai vreau, e prea gelos>. Aşa zicea... Amândoi sunt de vină", au reacţionat vecinii.

Poliţiştii craioveni au confirmat într-un comunicat că pe numele bărbatului se va cere arestarea preventivă pe termen de 30 de zile.

|Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că o femeie a fost agresată de un bărbat pe o stradă din Craiova, după care a fost urcată cu forţa într-un autoturism. 

În baza celor sesizate, patrula de siguranţă publică formată din poliţişti şi un jandarm din cadrul IJJ Dolj a depistat autoturismul în cauză, pe strada Sfântul Dumitru din ocalitate. În autoturism au fost identificaţi un bărbat de 30 de ani şi o tânără de 27 de ani, ambii din comuna Lipovu, care au fost conduşi la sediul secţiei pentru audieri. 

Din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi lovit-o pe femeie în zona feţei după care ar fi urcat-o împotriva voinţei acesteia într-un autoturism pornind spre strada Sfântul Dumitru din Craiova unde a fost oprit de poliţişti. 

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate. 

În urma probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă", se arată într-un comunicat remis presei.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Surse: Tensiuni între Valeriu Gheorghiţă şi noul ministru al Sănătăţii. Atribuţiile coordonatorului campaniei de vaccinare, golite de conţinut

Profesor de liceu acuzat că a hărţuit sexual o elevă: „Eram în timpul liber, când pot agăţa câte curve vreau“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne