Sorinel Copilul de Aur, închisoare cu suspendare pentru droguri la volan. „Probabil cineva mi-a pus ceva în pahar“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manelistul Sorinel Copilul de Aur a fost prins de polițiști sub influența drogurilor în ianuarie 2023. El a contestat de nenumărate ori decizia de a fi trimis în judecată, dar de fiecare dată magistrații i-au respins solicitarea. Tribunalul Dolj a dat prima sentință în acest dosar.

Sorinel Copilul de Aur FOTO Facebook / Sorinel Copilul de Aur

Cristian Sorin Alecu, manelistul cunoscut sub numele de Sorinel Copilul de Aur, în vârstă de 33 de ani, a fost oprit de trafic de polițiști în timp ce se îndrepta spre casă. Polițiștii au stabilit că manelistul conducea sub influența substanțelor interzise.

Dosarul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, aceștia fiind cei care au întocmit rechizitoriul și, ulterior, au hotărât trimiterea inculpatului.

Un an și 2 luni închisoare cu suspendare

Tribunalul Dolj a fost instanța care a dat prima sentință în cazul manelistului. Magistrații l-au condamnat la un an de închisoare pentru conducerea sub influența substanțelor interzise și la încă 6 luni pentru deținerea de droguri de mare risc în scop personal. Executarea pedepsei a fost, însă, suspendată de către magistrați, cu condiția supravegherii artistului timp de 2 ani, respectând anumite măsuri stabilite de instanță.

În baza art. 336 al. 2 C. Pen., cu aplic. art. 396 al. 1 şi 2 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul Alecu Cristian Sorin, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În baza art. 4 al. 1 și 2 din Legea 143/2000, cu aplic. 396 al. 1 şi 2 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul Alecu Cristian Sorin, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, în vederea consumului propriu, de droguri de mare risc", se arată în soluția pe scurt dată de magistrații doljeni. 

Cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 2 luni de închisoare.

În temeiul art. 91 al. 1 C. Pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri", a mai dispus Tribunalul Dolj.

Ce le-a spus manelistul judecătorilor

De când i s-a întocmit dosarul penal, Sorinel Copilul de Aur a formulat contestații peste contestații, dar de fiecare dată acestea i-au fost respinse.

Plecasem de la un club unde am cântat și cineva mi-a dat să beau un pahar, nu am refuzat că nu era frumos, probabil cineva mi-a pus ceva în pahar. Eu nu mă droghez", a susținut Sorinel Copilul de Aur în fața magistraților doljeni.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj nu este definitivă. 

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €