Oportunitate de finanţare „pentru un viitor mai bun”. 50.000 de euro, puşi la bătaie la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova - Dolj Foto Dana Gonţ

10.000 de euro este suma maximă ce poate fi oferită celor mai inovative soluţii pentru comunitatea din Craiova prin care este încurajată educaţia, sub toate formele, şi care sunt şi prietenoase cu mediul.

Un program naţional de finanţare – „Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi” oferă oportunităţi oamenilor cu iniţiativă să dezvolte şi să deruleze proiecte care vin cu cele mai faine soluţii la provocările locale din domeniile educaţie şi/sau mediu. Se oferă astfel granturi şi suport iniţiativelor locale. 

Programul se implementează în acest moment şi la Craiova, unde sunt puşi la bătaie 50.000 de euro, reprezentând fonduri nerambursabile. Suma maximă ce poate fi oferită unui singur proiect este de 10.000 de euro, iar cea minimă de 1.000 de euro.

Programul este derulat de Federaţia Fundaţiilor Comunitare din România, fiind finanţat de Lidl, pentru această a treia ediţie fiind oferit peste 1,2 milioane de lei. 

Manager de proiect pentru Craiova este Gabriela Solomon de la Fundaţia Comunitară Vâlcea. Înfiinţată în 2019, fundaţia vâlceană este primul organism de acest gen din Oltenia.

Grădina comunitară de legume şi primul parc muzical pentru copiii cu dizabilităţi

„Sunt 245.000 de lei puşi la bătaie strict pentru zona metropolitană a Craiovei. Ideea fondului a pornit de la comunităţi, iar pentru început s-a mers pe oraşe. Şi în celelalte două ediţii, programul s-a derulat în 11 oraşe ale ţării unde au fost implementate 84 de proiecte, în sumă de 500.000 de euro, care au constatat în acţiuni civice, ore de voluntariat şi zeci de mii de cetăţeni impactaţi direct sau indirect. Acum, Ia cea de-a treia ediţie, Craiova este unul dintre cele cinci oraşe selectate, pe lângă Botoşani, Buzău, Turda şi Lugoj”, a menţionat managerul de proiect, Gabriela Solomon. 

Gabriela Solomon - Fundaţia Comunitară Vâlcea Foto colaj Arhiva personală

Astfel au luat naştere: la Vaslui - prima şcoală care beneficiază de un sistem voltaic, sau primul parc muzical pentru copiii cu dizabilităţi; la Oradea parcul a devenit dintr-o zonă de promenadă una destinată iniţiativelor publice, şi tot acolo s-a născut şi prima grădină comunitară de legume din oraş; la Cluj - primul curs de alfabetizare digitală pentru copii şi mentorare online pentru profesori; la Buftea - prima grădină comunitară construită de locatarii unui cartier, dar şi prima sală digitală pentru cursuri online, iar la Brăila - primul centru de tineret din regiune. 

Ce fel de proiecte se caută

Şi de această dată sunt eligibile în cursă ONG-urile – asociaţiile şi fundaţiile care au un interes în sectorul mediu şi învăţământ pentru mediu - şi grupurile de iniţiativă care-şi asumă implementarea proiectului. Contează CV-ul managerului de proiect care trebuie să demonstreze că are abilităţi în zona de gestionare şi coordonare, la fel de mult precum modul în care este scris proiectul şi iniţiativele urmărite.

La capitolul educaţie, sunt acceptate şi proiectele din zona de educaţie pentru ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică. Prin urmare dacă aveţi un proiect de gestionare eficientă a deşeurilor, colectare selectivă, reutilizare creativă, proiecte STEAM pentru învăţare aplicată, pluridisciplinară, zero-waste sau educaţie pentru mediu aveţi şansa de a vă califica în finală.

Reacţii şi termen final, dar şi consultanţă şi mentorat

Marţi, 14 decembrie, va fi o întâlnire în care se va discuta despre formularul de finanţare, iar înainte de dead-line se vor organiza alte întâlniri, faţă în faţă, cu fiecare dintre cei care au scris proiecte, pentru feed-back

Deşi cofinanţarea nu este obligatorie, ea poate fi „în natură”: prin folosirea telefonului / laptopului personal, ori spaţiile şcolii sau ale grădiniţei, în cazul în care aceste instituţii vin cu soluţii inovative pentru provocările comunităţii din Craiova. 

Pe site-ul „Fondul pentru un viitor mai bun” există, de asemenea, un ghid de finanţare. Cei interesaţi au posibilitatea să contacteze iniţiatorii până pe 20 decembrie şi pot beneficia de consultanţă şi mentorat gratuit. 

„Îi putem ajuta pe toţi cei care doresc să-şi rafineze ideea şi să o aducă la stadiul de proiect. Deci, nu-i musai să fie ONG-uri sau grupuri de iniţiativă cu experienţă în spate. Dacă este cineva care are o idee faină şi multă dorinţă, îi putem oferi acest gen de sprijin.”

Proiectele şi ideile sunt aşteptate pe site-ul „Fondul pentru un viitor mai bun” sau pe paginile de Facebook ale programului, cum ar fi „Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Craiova”.

Câştigătorii vor fi anunţaţi în februarie 2022, iar perioada de implementare va dura până în luna iulie a anului viitor.  

Vă mai recomandăm şi: 

„Se poate construi şi în România”, spune o tânără după ce a trăit în Olanda şi Brazilia

FOTO Povestea centrului de tineret deschis cu ajutorul voluntarilor străini: „Ne-am dori să avem aşa ceva şi în Ucraina“

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani